Compromis lejer sau o decizie pentru viata?

Legarea trompelor uterine: un compromis lejer sau o decizie ce poate afecta viata?

Am simtit sa scriu asta pentru voi, pentru mine...
Am fost intrebata astazi daca legarea trompelor uterine se poate efectua si dupa nastere, la cativa ani, fara sa nasti.
Raspunsul meu strict a fost:
Din punct medical acest lucru este posibil, si este indicat ca aceasta interventie sa se efectueze laparoscopic.

"Dar pentru cine ma intrebi?" "Pentru mine, ma gandeam" imi raspunse.
Daca intr-o prima faza, eram relaxata si raspundeam strict medical, ulterior, am simtit o usoara neliniste.

Nu consider legarea trompelor o metoda contraceptiva. Imi pare o metoda invaziva, si fara intoarcere. Si... mi-am amintit cu mari emotii, aproape cu lacrimi, despre aceasta poveste, pe care simt sa v-o impartasesc:

La ora 10.00 
Programare pentru cezariana
Echipa se pregateste. Sarcina 38-39 de saptamani. 
Cezariana la cerere-la rece, asa cum stiti multi dintre voi, expresia.
O viitoare mamica, de 26 de ani, hotaraste sa se cezarieze, fiindca simte ca nu mai poate duce sarcina. Aparent bebelusul este bine.
Se incepe operatia cezariana si aflam ca pacienta a hotarat sa isi lege trompele uterine, fiindca nu isi mai dorea alt copil.
Medicul ginecolog o intreaba inca o data:
"Esti sigura ca iti doresti ligaturarea?"
"Da, ramane asa cum am stabilit!"
Se simte in aer dezacordul medicului ginecolog, medicul pediatru o mai intreaba o data:
"Stiti ca este o operatie ireversibila?"
"Stiu, si am hotarat impreuna cu sotul meu sa avem doar un copil"

M-am intors cu spatele, in timp ce asteptam nou nascutul, cu manusile sterile pe mana, le-am unit, si am gandit:

"Ai grija, Doamne, de puiul pe care ni-l vei incredinta! 
Ajuta-l, Doamne, sa fie un bebelus sanatos!"

Priveam in gol, iar doctorita pediatra mi-a povestit despre cazurile nefericite: cand micutii s-au dus in cer, cand sotii s-au dus in ceruri, cand au divortat.
Oare aceasta mamica, stia ca viata nu este intotdeauna asa cum ne-o programam, ca neprevazutul poate aparea fara voia noastra?

O mamica de 26 de ani, in inconstienta ei, facea in aceste clipe o alegere decisiva in viata ei de mama. 
Fiecare femeie este predestinata sa fie mama, este visul fiecarei femei.
Copilasul este extras din pantecul mamei. Plans viguros. Apgar 10.
Respiram usurati. Copilasul este bine. Manevrele initiale sunt efectuate, bebe este dus la incubator. 
Pediatra ne spune ca bebelusul este usor prematur, ca are 37 de saptamani si este cazul sa fie supravegheat.

Timp de sase ore bebelusul este bine, apoi aparatul lui respirator incepe sa se deprime, se instaleaza primele semne de oboseala ale lui bebe.
Adaptarea lui este ingreunata. Cele 37 de saptamani ale lui isi spun cuvantul, bebelusul traia confortabil impreuna cu mama lui, dar sigur, cand i s-au terminat resursele din burtica de la mama lui, nu a mai putut.

S-a intervenit. Medicatie, oxigenoterapie, starea se inrautatea vazand cu ochii.
Mama lui stia ca bebe este bine. Era in salonul postoperator si nu apucase sa-si vada copilasul decat cateva minute in timpul operatiei.

Alerta maxima. Stare generala grava. Se instaleaza CPAP-ul.
Timp de cateva ore nu am realizat de ce se intampla, ce impact emotional are aceasta experienta asupra mamei.
Toata noaptea bebelusul a fost in stare grava, timp de trei zile stationar.

Dimineata a venit mama sa isi vada micutul.
Oare cum sa-i raspundem mamei? 
Realitatea. 
In sufletul ei se trezisera sentimentele de vinovatie. 
Era o mare frica de moarte, frica de a-l pierde pe copilas.
Deja se simtea vinovata ca s-a opus tuturor celor care au sfatuit-o sa nu faca aceasta interventie ireversibila, prin care nu mai putea avea copilasi.

Era impietrita. Nu spunea nimic. Nu plangea. Astepta. Punea mana in incubator si gandea.
In fiecare dintre noi, cele care eram alaturi de copilasul ei, noi cadrele medicale, exista o mama care suferea alaturi de ea, dar care in interiorul ei, era usor frustrata ca o alta mama alesese sa cezarieze micutul la rece, pentru confortul ei, care..."Il suparase pe Dumnezeu"

Cu greu micutul s-a recuperat. A plans mult cand l-a vazut sanatos, dupa zece zile.
Ea, mama lui, cea impietrita in simtiri pentru multe ore.
A plans in hohote de fericire...
Adaptarea in salon i-a fost impovaratoare mamei...traia cu frica sa nu i se intample ceva...Orice semn banal il observa si ii dadea o conotatie negativa.

S-au externat sanatosi.
Pareau fericiti.
Ii priveam cum se indreapta seriosi catre iesire si am gandit ca:
Aceasta mama va trai vesnic cu frica de a nu-si pierde copilasul.
Ceea ce s-a intamplat in maternitate a fost o mare cumpana, dar care i-a deschis o portita grea mamei...Poarta catre frica de a nu-l pierde...
Acest micut va creste cu o mamica vesnic tensionata. 
Cum se va dezvolta el fizic si emotional?
Cu toate stim cate emotii avem cand ni se imbolnavesc copiii, sotii sau rudele apropiate si cum le controlam.

O simpla decizie a unei femei, poate schimba o viata, doua sau chiar mai multe destine.

Asa cum spuneam sustin alegerea informata!
Informati- va!
Aveti in vedere si situatiile negative!
Apoi analizati cu care dintre ele traiti confortabil.