vineri, 10 octombrie 2014

Iubirea este vindecatoare

Viata iti ofera un traseu. Convingerile de ieri se pot schimba azi sau pot fi intarite maine

Scriam in sfarsit de an 2013, azi doar am periat putin textul, voi reveni asupra lui peste un an?
Analiza, schimbari, consolidari
Au fost vremi cand auzeam despre oameni care isi faceau retrospectiva anului si isi faceau planuri pentru anul urmator.
Cateodata imi parea atat de simplu, iar alteori simteam ca traiesc ani de incertitudine si imi faceam un plan discret, cu multa probabilitate, dar presarat cu anumite convingeri pe care mi le formasem despre viata.
Texte care ma motivau si ma motiveaza inca, nu au fost inca de la inceput, ci viata mi le-a adus incetul cu incetul in fiinta mea.
La sfarsit de an, gandesc:
Daca imi fac un plan, reusesc!
Tot ce imi propun pot reusi!
Chiar daca imi fac un plan si el nu merge in directia in care l-am programat, intotdeauna gasesc o cale sa-l duc la bun sfarsit.
Oamenii sunt buni si intotdeauna am capacitatea de a ajunge la latura lor ascunsa cateodata, cea buna.
Un om care afiseaza un comportament agresiv sau poate unul tacut, ostil, ascunde un suflet bun, insa si-a format o "carcasa" de aparare pentru ceilalti. Viata lui l-a invatat sa raspunda astfel.
Cateva dintre convingerile pe care le-am acumulat de-a lungul vietii:
Daca mint, voi pierde. 
Intotdeauna cu adevarul voi reusi.
Adevarul spus in cuvinte frumoase si la vremea lui are mare valoare.
Tacerea si rugaciunea ma salveaza din multe situatii tensionate: 
  • gasesc solutii
  • primesc cu impacarea, fara sa ma simt lezata.
Cateodata si un conflict rezolva o situatie.
Mi-am asimilat expresiile: sunt responsabila, imi asum.
Imi permit sa grersesc, dar nu fac greseala intentionata! Caut solutii pentru greseli.
Ceilalti au voie sa greseasca. Pot sa ii iert.
Nu imi permit sa ma simt vinovata cand gresesc.
Nu caut vinovati pentru ceea ce mi se intampla. Intotdeauna ma intreb, cum am ajuns in acea situatie? Ce anume din comportamentul meu a generat o situatie, o stare, un comportament al celui de langa mine?
Am invatat ca iubirea este vindecatoare .
Vindeca-ti sufletul, inima, trupul iubind!
Azi constientizez ceea ce iubesc:
-iubesc sa scriu
-iubesc sa ascult
-iubesc provocarile din viata mea, ele vin cu un scop
-iubesc locul, locuri
-iubesc oameni, expresii, atitudini
-iubesc zambete, imbratisari, sarutari
-iubesc si accept ca pot fi si trista, dezamagita, obosita, fara solutii cateodata
-iubesc tacerea si momentele de singuritate 
Am simt sa va transmit aceste ganduri, ganduri vindecatoare pentru mine, ganduri de reusita, ganduri de iubire, de pace, ganduri normale pentru orice om.

Compromis lejer sau o decizie pentru viata?



Legarea trompelor uterine: un compromis lejer sau o decizie ce poate afecta viata?

Am simtit sa scriu asta pentru voi, pentru mine...
Am fost intrebata astazi daca legarea trompelor uterine se poate efectua si dupa nastere, la cativa ani, fara sa nasti.
Raspunsul meu strict a fost:
Din punct medical acest lucru este posibil, si este indicat ca aceasta interventie sa se efectueze laparoscopic.

"Dar pentru cine ma intrebi?" "Pentru mine, ma gandeam" imi raspunse.
Daca intr-o prima faza, eram relaxata si raspundeam strict medical, ulterior, am simtit o usoara neliniste.

Nu consider legarea trompelor o metoda contraceptiva. Imi pare o metoda invaziva, si fara intoarcere. Si... mi-am amintit cu mari emotii, aproape cu lacrimi, despre aceasta poveste, pe care simt sa v-o impartasesc:

La ora 10.00 

Programare pentru cezariana
Echipa se pregateste. Sarcina 38-39 de saptamani. 

Cezariana la cerere-la rece, asa cum stiti multi dintre voi, expresia.
O viitoare mamica, de 26 de ani, hotaraste sa se cezarieze, fiindca simte ca nu mai poate duce sarcina. Aparent bebelusul este bine.
Se incepe operatia cezariana si aflam ca pacienta a hotarat sa isi lege trompele uterine, fiindca nu isi mai dorea alt copil.
Medicul ginecolog o intreaba inca o data:
"Esti sigura ca iti doresti ligaturarea?"
"Da, ramane asa cum am stabilit!"
Se simte in aer dezacordul medicului ginecolog, medicul pediatru o mai intreaba o data:
"Stiti ca este o operatie ireversibila?"
"Stiu, si am hotarat impreuna cu sotul meu sa avem doar un copil"

M-am intors cu spatele, in timp ce asteptam nou nascutul, cu manusile sterile pe mana, le-am unit, si am gandit:


"Ai grija, Doamne, de puiul pe care ni-l vei incredinta! 
Ajuta-l, Doamne, sa fie un bebelus sanatos!"

Priveam in gol, iar doctorita pediatra mi-a povestit despre cazurile nefericite: cand micutii s-au dus in cer, cand sotii s-au dus in ceruri, cand au divortat.

Oare aceasta mamica, stia ca viata nu este intotdeauna asa cum ne-o programam, ca neprevazutul poate aparea fara voia noastra?

O mamica de 26 de ani, in inconstienta ei, facea in aceste clipe o alegere decisiva in viata ei de mama. 

Fiecare femeie este predestinata sa fie mama, este visul fiecarei femei.
Copilasul este extras din pantecul mamei. Plans viguros. Apgar 10.
Respiram usurati. Copilasul este bine. Manevrele initiale sunt efectuate, bebe este dus la incubator. 

Pediatra ne spune ca bebelusul este usor prematur, ca are 37 de saptamani si este cazul sa fie supravegheat.

Timp de sase ore bebelusul este bine, apoi aparatul lui respirator incepe sa se deprime, se instaleaza primele semne de oboseala ale lui bebe.
Adaptarea lui este ingreunata. Cele 37 de saptamani ale lui isi spun cuvantul, bebelusul traia confortabil impreuna cu mama lui, dar sigur, cand i s-au terminat resursele din burtica de la mama lui, nu a mai putut.

S-a intervenit. Medicatie, oxigenoterapie, starea se inrautatea vazand cu ochii.
Mama lui stia ca bebe este bine. Era in salonul postoperator si nu apucase sa-si vada copilasul decat cateva minute in timpul operatiei.

Alerta maxima. Stare generala grava. Se instaleaza CPAP-ul.
Timp de cateva ore nu am realizat de ce se intampla, ce impact emotional are aceasta experienta asupra mamei.
Toata noaptea bebelusul a fost in stare grava, timp de trei zile stationar.

Dimineata a venit mama sa isi vada micutul.
Oare cum sa-i raspundem mamei? 

Realitatea. 
In sufletul ei se trezisera sentimentele de vinovatie. 
Era o mare frica de moarte, frica de a-l pierde pe copilas.
Deja se simtea vinovata ca s-a opus tuturor celor care au sfatuit-o sa nu faca aceasta interventie ireversibila, prin care nu mai putea avea copilasi.

Era impietrita. Nu spunea nimic. Nu plangea. Astepta. Punea mana in incubator si gandea.
In fiecare dintre noi, cele care eram alaturi de copilasul ei, noi cadrele medicale, exista o mama care suferea alaturi de ea, dar care in interiorul ei, era usor frustrata ca o alta mama alesese sa cezarieze micutul la rece, pentru confortul ei, care..."Il suparase pe Dumnezeu"

Cu greu micutul s-a recuperat. A plans mult cand l-a vazut sanatos, dupa zece zile.

Ea, mama lui, cea impietrita in simtiri pentru multe ore.
A plans in hohote de fericire...
Adaptarea in salon i-a fost impovaratoare mamei...traia cu frica sa nu i se intample ceva...Orice semn banal il observa si ii dadea o conotatie negativa.

S-au externat sanatosi.
Pareau fericiti.
Ii priveam cum se indreapta seriosi catre iesire si am gandit ca:
Aceasta mama va trai vesnic cu frica de a nu-si pierde copilasul.
Ceea ce s-a intamplat in maternitate a fost o mare cumpana, dar care i-a deschis o portita grea mamei...Poarta catre frica de a nu-l pierde...
Acest micut va creste cu o mamica vesnic tensionata. 

Cum se va dezvolta el fizic si emotional?
Cu toate stim cate emotii avem cand ni se imbolnavesc copiii, sotii sau rudele apropiate si cum le controlam.

O simpla decizie a unei femei, poate schimba o viata, doua sau chiar mai multe destine.

Asa cum spuneam sustin alegerea informata!
Informati- va!
Aveti in vedere si situatiile negative!
Apoi analizati cu care dintre ele traiti confortabil.

Sarcini pierdute, frica pierderii


Mi-am propus sa abordez anumite teme prin care sa ofer raspunsuri la intrebari multora dintre voi.
Asa cum va spuneam, viata poate sa ne ofere surprize si din ce in ce mai multe femei, datorita stilului de viata complet schimbat, reusesc sa obtina o sarcina cu greu, iar daca o obtin, au crescut considerabil sansele ca sarcinile sa nu treaca de primul trimestru de sarcina.

Nu mi-am propus in acest subiect sa dezvolt de ce aceasta  etapa, fiindca vreau sa evidentiez sentimentele femeii care a pierdut o sarcina si dupa aceea obtine o alta cu dificultate sau pur si simplu se intampla minunea in viata ei, a lor ca si familie.

Sarcina poate decurge normal, femeia se simte fericita, traieste sentimente unice, dar adesea se indreapta catre medic pentru a avea confirmari ca sarcina decurge normal, ca bebelusul este sanatos. Ele pot afisa o usoara agitatie sau pot ramane calme, dar cu increderea ca "Totul va fi bine!"

Adesea aceste gravidute se indreapta catre o operatie cezariana, intrucat medicalizarea sarcinii, urmarirea ei atenta cat si finalizarea acesteia cu un act medical chirurgical, reprezinta o metoda sigura pentru bebelusul sau.
Cele mai multe femei din aceasta categorie se lasa purtate de sfaturile medicului, medicilor, depind de ele si traiesc prin ele.
De aceea sarcina se incheie cu o cezariana, fiindca considera ca este metoda cea mai sigura pe care o stabileste medicul, implicarea personala fiind minima, fiindca exista teama de esec.

Am lucrat cu gravidute care au trecut prin experientele de mai sus, dar au hotarat sa se indrepte catre o nastere naturala. Au urmat cursurile Lamaze, s-au pregatit psihic riguros si considerau ca sunt pregatite sa treaca prin aceasta experienta.
Insa, la ultimele controale situatia se schimba:
Fie medicul ginecolog recomanda o operatie cezariana pentru siguranta copilului: copil cu greutate mare la nastere, circulara de cordon,
Fie travaliul nu se declansa si atunci se impunea cezariana.

Cele mai multe femei au creat anumite circumstante in viata lor, emotionale sau fizice care au dus catre predarea puterii cadrelor medicale, din frica de a nu face rau propriului prunc ce-l purtau in pantece.

Am analizat cum au evoluat aceste femei, aceste cupluri.
Intr-o prima etapa, femeile erau fericite, iar eu le incurajam sa ramana in grup, fiindca motivele pentru care s-au indreptat catre cezariana au fost reale si valabile pentru ele in circumstantele create. Ceea ce au trait ele era firesc, era frica de a nu face rau copilasului, frica de a nu-l pierde.
Apoi aceste mamici au inceput sa digere experienta, iar cu timpul s-au intors la vechea lor dorinta de a naste natural. Intrebandu-le, am aflat ca isi doresc ca urmatoarae sarcina sa o finalizeze cu un travaliu si o nastere naturala.

Astazi,
recomand ca fiecare femeie care a trecut prin trauma pierderii unui micut din pantecul sau sa povesteasca despre asta, sa isi inteleaga si sa isi accepte sentimentele, neputinta si sa isi planga pierderea.

Adesea sunt chemata pentru consilierea in alaptare a copilasilor alaptati, dar plangaciosi.
Observ mamici agitate, vesnic tensionate, care nu reusesc sa intre decat intr-un echilibru aparent. Ele au nevoie de directii, de aceea mentin cu ele o legatura stransa, insa am intalnit si mamici care traiesc cu frica de a nu i se intampla ceva micutului, nu isi pot depasi frica pieredeii unei sarcini si adesea sentimentele ii revin.
Orice plans al micutului, orice semn de usoara boala declanseaza in mamica teama.

Sunt aspecte pe care multe dintre noi le-am neglijat, nu le-am crezut ca fac parte din ceea ce am devenit azi, din experienta pe care o traiesc AZI.
Daca AZI simti ca nu traiesti confortabil cu ceea ce a fost IERI, plangi, vorbeste despre asta!

Fericirea de a fi femeie


Tu, femeie, ai fost creata sa daruiesti fericire!
Cum sa nu raman impresionata de fiecare femeie pe care o simt cum se transforma?
Simt cum femeia ramane insarcinata si, trece prin diverse stari: de la fericire la frica, de la incredere la stari de anxietate, de la daruire la renuntare...
Si... sarcina este doar o parte din devenirea noastra ca femei.
Sarcina ne pregateste pentru sentimentele maxime de fericire pe care le vom simti cand ne vom naste puii.
Sarcina este primul pas in acceptarea starilor negative care pot aparea in sufletul nostru, dar pe care invatam sa le depasim din dragoste
Sarcina si puiul pe care il purtam in pantec ne dau un statut special, acela de a fi mame, de a ne bucura din lucruri marunte (atat de marunte cateodata...) pentru a uita micile sau marile griji pe care poate sa ni le ofere un bebe nenascut si mai apoi copilasul pentru care ne simtim atat de responsabile...
Sarcina inseamna uitarea de sine, adaptarea trupului si a sentimentelor noastre fiindca ne dorim un pui si stim ca acel pui ne aduce fericire.
O...nasterea!!! Urmatoarea etapa. Nasterea unei mame!
Vise, ganduri, planuri...devin realitate?
Un alt exercitiu de uitare de sine:
Uitam ca ne doare,
Uitam ca nu mai avem un program,
Uitam ca uneori ne depasim atat de mult limitele,
Uitam.
Dar nu uitam esentialul, nu uitam care sunt nevoile copilasului nostru si nu uitam "uitarea de sine" pentru tot restul vietii noastre.
Uitarea de sine cu daruire arata dragostea nesfarsita pe care poate sa o simta o mama.
Uitarea de sine inseamna sa iti pese de el, de copilul tau, de copiii tai si sa fii acolo mereu cu el, pentru el, oricand si oricum.
Uitarea de sine inseamna sa te doara cateodata inima, sufletul si sa ai incredere il EL, in copilul tau, sa ai incredere in instinctele tale de mama si sa sti ca TU sadesti sentimentele copilului tau.
Uitarea de sine inseamna sa zambesti atunci cand nu simti sa faci asta, dar daca TU ca mama, UITI sa ii arati copilului tau ca viata este frumoasa, ca zambetul creaza fericirea, ca zambetul te poate ajuta sa vezi mereu partea plina a paharului, atunci cum te poti astepta sa ai un copilas fericit?
Uitarea de sine o ai atunci cand credeai ca anumite lucruri sunt importante pentru tine si...de dragul copiilor tai, ti-ai schimbat modul de a gandi de a actiona...Fiindca sti ca, uitandu-te pe tine, recladindu-te mereu pe TINE, cladesti un suflet increzator.
Uitarea de sine?
Sa uiti sa vorbesti, atunci cand este musai sa asculti!
Sa uiti sa plangi, atunci cand este musai sa zambesti!
Sa uiti sa iti fie teama, atunci cand este musai sa reusesti!
Sa uiti ce este frica cand este absolut necesar sa hotarasti!
Sa uiti ce te doare, fiindca iertarea si uitarea sunt vindecatoare!
Sa uiti sa ceri, fiindca ai atatea de oferit!
Sa uiti slabiciunea ta, caci copilul tau se bazeaza pe puterea ta!
Sa uiti ce zi este azi, fiindca zilele curg!
Si atunci,
Nu avem cum sa uitam rolul mamelor noastre in devenirea noastra ca adulti.
Nu avem cum sa nu o vedem pe mama noastra, cum a trecut si ea prin ce trecem noi astazi, dar in alte dimensiuni.
Nu avem cum sa nu observam ca:
Femeia are un statut special in viata.
Am fost inzestrate cu cel mai minunat DAR-HAR, acela de a CREA, a NASTE, a CRESTE, a DARUI.
Draga mea,
TU POTI DARUI FERICIRE!

De ce nu dorm copiii alaptati?



De nu dorm bebelusii alaptati ziua si chiar noaptea? Poate aparea aceasta intrebare si la un bebelus de cinci luni?
De ce sunt tot mai multe mame obosite si centrate pe somnul bebelusului?
Cum a evoluat alaptarea in zilele nostre?

Selectii din discutiile cu mamicile in timpul consilierii in alaptare, Liliana Tudose

CREDINTA mea este urmatoarea:
O mama din zilele noastre are multe temeri.
De aceea ele isi doresc sa fie mame perfecte: citesc mult, afla cele mai bune metode de a creste copilul, sunt deschise sa invete, invete, invete....dar...

Uita esentialul: sa isi asculte trupul, sa isi asculte instinctele.
Sa simta ca defapt le place enorm sa stea cu bebelusii in brate si sa ii tina lipiti de ele.
SA SIMTA!
Uita sa simta ce inseamna sa fii natural, degajat si sa nu te incadrezi atat de mult in limitele "normalitatii anormale" pe care ni le-a fabricat societatea.

"Normalitatea anormala" a societatii ne creaza o stare de nesiguranta, o vesnica senzatie ca: nu fac CUM trebui, nu fac CE trebuie, nu fac CAND trebuie.
Starea de nesiguranta creaza o anormalitate in ceea ce preia copilul nostru de la noi. Copilul nu intelege de ce mami simte ca ii place sa il tina in brate, dar in egala masura tot EA vrea sa-l desparta. Copilul este neincrezator in ceea ce primeste de la mama lui si atunci nu poate sa isi constientizeze INSTINCTELE.

Si acum este vremea sa vorbim despre INSTINCTUL copilului. Noi, ca si mame ii putem directiona sa creasca prin verbul a SIMTI. Daca ii inducem reguli, iar copilul nu le intelege, instinctul lui spune ca nu este in regula, atunci apare lupta sa interioara. Trupul (instinctul) lui spune si CERE ceva, pe cand ceea ce primeste de la mama este altceva.

Mama nu constientizeaza ca trimite mesaje false si inconstante copilului si atunci copilul nu poate intra intr-o normalitate. De aici apare agitatia, somnul superficial si vesnica dorinta de o o simti pe mama alaturi, fiindca deja s-a dezvoltat teama de separare a copilului, respectiv frica de a nu fi despartitit de mama.

Intrebari cheie pe care ar trebui sa ti le pui, daca iti raspunzi sincer, daca iei legatura cu un consilier in alaptare, iti poti gasi raspunsul si rezolvarea pentru somnul tau sau al bebelusului.

Te-ai gandit tu, mamica, cat de mult dormi acum? Si cat de important este somnul pentru tine? Cum era somnul tau inainte de a naste? Ce asteptari ai ACUM de la somnul tau?

Cine este implicat in cresterea copilasului? Cat de centrati sunt CEILALTI pe somnul TAU si al copilului tau?
Care sunt CREDINTELE tale despre somnul copilului si care sunt credintele celor cu care TU intri in contact cel mai des?

Copilasul care este alaptat se poate trezi noaptea din ora in ora, daca tu contabilizezi somnul, timpul cat sta la san, se creaza un cerc vicios, iat tu, mama, nu te vei putea relaxa cu adevarat. Vei avea in subconstient teama sa nu gresesti.

Despre somnul de zi.
Un copilas de cinci luni este ca un burete, primeste foarte multe, este in etapa de acumulare de noi achizitii motorii si emotionale.
Somnul unul copil de 5 luni poate sa fie destul de limitat, la aceasta varsta are nevoie sa se joace, sa ii povesteasca mami despre jucarii, despre ce simte, despre anumite pozitii in care vede. Are neoie mai mult ca oricand ca mama sa ii prezinte lumea, in bratele ei sau impreuna cu ea, sa il ajute sa descopere lumea si in pozitie sezanda.

Este o etapa cand se poate desprinde temporar de mami, o etapa importanta aceea de a sta in sezut si de a descoperi jucariile, de a se intande dupa jucarii. In aceasta perioada somnul poate sa fie limitat. Nu este necesar sa doarma foarte mult. Un somn de noapte poate sa ii fie suficient si o stare de somn superficial la sanul mmamei ii poate fi de ajuns.

De multe ori copilasii sug ziua si intra intr-o stare de relaxare totala, nu intra intr-un somn profund, astfel incat sa se poata desparti de san, dar prin supt isi secreta cantitatea de endorfina astfel incat sa isi relaxeze organismul si sa aiba suficiente resurse pentru a functiona. Acesta poate fi un somn odihnitor pentru copilas.

"O mama care alapteaza la un moment dat va intra in starea de realaxare incat nu mai monitorizeaza CARE san, CAND si CAT san. La aceasta varsta poti dormi si lasa fata sa suga jumatate de noapte dintr-un san si cealalta jumatate din celalat sau poti alterna sanii in functie de "cum iti spune sanul" Un san plin arata ca trebuie supt, durerea in san arata ca ...este vremea lui. Sau daca fata plange si pare ca nu mai vreau un san, iar tu simti ca celalalt are mai mult, da-l pe celalat."

Somnul de noapte al mamei nu trebuie sa fie impovarat de grija CAT, CUM, CAND si DACA.
O...!!! O sa folosesc o expresie draguta: Ca sa fii o mama relaxata si sa alaptezi iti trebuie o doza de nesimtire! Pentru a alapta nu ai nevoie de studii, de facultati, de carti. Pentru a alapta noaptea este suficient sa sti ca este singurul lucru de care are nevoie copilasul tau si nu de altceva.

In unele cazuri mamele si toata familia isi creaza ritualuri si un SCOP in a adormi copilul. Centrarea pe un anumit lucru si mai ales cand ne dorim din tot sufletul ca acel lucru sa ne reuseasca, ne indreapta adesea catre dezamagire, poate chiar esec.

Esecul in alaptare poate fi programat
In acest caz putem vorbi despre programarea negativa: undeva in inceputuri ar fi putut existat o frica a ta, a tatalui, a mamei a unei persoane care era langa tine, centrata pe somnul bebelusei. Adesea ne raportam la experientele celor din jur: experiente poztive sau negative. Ambele ne pot influenta: o experienta pozitiva a altei mame iti creaza un sentiment de nesiguranta, poate apare sentimentul ca nu esti suficient de competenta, suficient de buna si de aici apare nevoia de a citi, de a te informa, de a CREDE ca in alta parte exista solutia si nu in INTERIORUL TAU.
In capacitatea ta de a STI si de a-ti SIMTI copilasul.

Pot fi si experientele negative ale altora iar tu preiei inconstient frica sa nu treci si tu prin asta sau poti prelua resemnarea ca bb al tau nu doarme si te vei CHINUI asa cum au facut si alte femei.

Poti raspunde programarii negative a societatii prin ceea ce simti.
Iubeste-ti copilul neconditionat, invata relaxarea si asteptarea si vei simti ce isi doreste copilul tau.
Si,
Stiti care-i minunea copilul isi va dori ceea ce iti doresti si tu, dar nu constientizezi: somnul cu tine, imbratisarea ta, fericirea ta.

Defapt scrisesem povestea Vioricai, VBA2C




In data de 16 mai 2014 scriam:
Pe un grup de suport in alaptare am fost provocata sa vorbesc despre nasterea Vioricai VBA2C

Ma gandeam ca am postat mesajul cu mult suflet, pe grupul nostru bbcenter, dupa ce m-am intors de la spital plina de gustul reusitei iar fetele care au vazut mica si razleata mea postare au preluat-o si au revolutionat lumea mamiceasca.
Am raspuns acolo si fac si aici un scurt rezumat, axandu-ma pe calitatea mea de privitor emotional, insa experienta povestita de mama are cu totul are semnificatie si o alta conotatie.

Noutatea este ca un medic a acceptat VBA2C? NU.
Asa cum spunea Adina Matei (mamica cu reusita nvdc in Constanta), pe acel grup, am avut si dupa trei cezariene, cumnata Cristina Diaconu (alta mamica cu reusita NVDC)
Uterul se reface dupa cezariene, iar prin supravegherea atenta a travaliului poate fi depistata din timp ruptura uterina. Aceasta este o varianta pur medicala pentru care multi medici refuza ideea, insa...

O vbac este grea in primul rand din punct de vedere emotional. Prima vbac din Isis, de acum patru ani, am scris-o in jurnalul Isis, apoi au venit multe femei crezand ca o pot avea numai daca medicul este de acord...si au avut acordul dar nu au reusit.
Apoi au nascut si femei care au reusit singure, dar intotdeauna l-au avut pe Dumnezeu intr-o relatie pozitiva si foarte apropiata, au avut un psihic antrenat pentru situatii de stres si o credinta pozitiva.

Daca veti intreba mamicile care au avut vbac vor spune ca nu e simplu. Si nu e. As spune ca, mai degraba, sa nu porniti la drum daca nu aveti garantata reusita, ma doare sufletul cand gasesc in saloane femei venite din departari crezand ca vor reusi, si totusi, intr-un punct ele cedeaza si se intreaba cu voie sau inconstient catre o alta cezariana.

Dezamagirea pe care o au femeile care au doua cezariene dupa incercari de nastere este foarte mare. Multe traiesc in continuare cu sentimentul de neputinta, declarat sau ascuns. Toate ma intreaba daca dupa doua cezariene pot naste totusi natural. Aceasta intrebare exprima atat de mult...

O vbac vine cu multa informare valabila, dar nu axata catre pericol si studii axate pe nereusita medicala, curs lamaze si doula.
In acest caz reusita este de 80%.
Stiu ca se practica sa se faca cursul cu altcineva si sa fie doula alta persoana. Colaborand cu colegele mele din Bucuresti care fac cursuri am fost rugata sa fiu doula pentru gravidele care nasteau in Constanta. Au fost cazuri cand s-au creat anumite situatii si gravida a renuntat. Relatia pe care eu o creez in timpul cursului este importanta pentru a cunoaste persoana, pentru a exersa anumite situatii, o consiliere amanuntita care ma va ajuta sa pot gestiona momentele cheie, emotioanale ale gravidei care naste. Daca nu sunt prezenta ca doula, ea are o pregatire temeinica fiindca in timpul cursului s'a exprimat, a descoperit frici, a sesizat anumite situatii in care poate pierde controlul. Toate acestea o ajuta.

O vbac o poti avea daca esti pregatit. Eu le recomand acum tuturor fetelor sa nu plece la drum fara curs, este ca si cum ai pleca la drum cu benzina fix pentru 2000 de km, intr-o tara straina, fara sa anticipezi ca te vei rataci. Ratacirea inseamna momentele de slabiciune pe care poate sa le aiba gravida si partenerul care este necesar sa stie aceeasi inforatie, sa aiba un plan de interventie in cazul in care situatia poate parea dificila. Ratacirea poate aduce cu sine o alta cezariana pe care o poti evita.

Ce fac concret eu: pregatesc gravida pentru mediul nasterii in care va fi ea, fiindca este esential si cand ma refer la mediu includ echipa si relatia cu ea.

Despre Viorica din Iasi, ea stia despre noi pe internet din povestile pe care le-am scris, a trimis email catre Isis si a luat legatura cu o buna prietena a ei care s-a mutat in Constanta si este din grupul BB Center, Diana. In felul acesta am aflat despre ea ca va veni in Constanta, dar in egala masura, am consiliat-o si prin email, acesta fiind directionat catre mine. A venit la consultatie la dr. Zaher si dr. Ciornei. Apoi am facut un modul de curs comasat, am adresat intrebari cheie pentru a o cunoaste, am stabilit un plan emotional, apoi am organizat un grup de suport cu mamicile care au nascut pentru a o ajuta sa cunoasca mai multe detalii.

Travaliul s-a declansat sambata noaptea, contractiile erau usoare, suportabile. Duminica noaptea au devenit dureroase si s-a internat, erau foarte dese la 5'3 minute, avea dilatatie doi. A stat internata cu aceste contractii care nu produceau dilatatie mai mult de 48 de ore, obosita, epuizata. In acest timp, eram cu alta graviduta in travaliu care era intr-un stadiu mai avansat (a nascut prin cezariana lotus dupa ce a ajuns la dilatatie 10, prima din Ro, alta poveste miraculoasa pentru mine si sunt atat de fericita!!!) si am simtit psihicul ei, am oferit cateva sfaturi.

Mamica extrem de puternica, determinata, stiam ca va reusi, avea multe experiente in viata in care reusise cu inversunare, singura, fara sprijinul celorlalti.

Marti la ora 18 m'a sunat ca are dilatatie 4 si ca este foarte obosita. Acesta este mesajul pe care-l stabilesc cu mamicile: sa ma sune daca simt ca au nevoie de un sfat, sprijin, este o directie pe care o dau, decat sa se indrepte catre o atitudine negativa, centrare pe pericol, le ofer aceasta solutie si impreuna gasim un mod de a depasi situatia.

Travaliul a evoluat repede, la 24 a nascut.
A fost lin, dar extrem de dureros, a fost calma si isi simtea trupul isi alegea pozitia, il avea pe sot alaturi, primea cate o aprobare sau confirmarea ca travaliul este bine din punct de vedere medical si bb este bine. A simtit singura nevoia de a impinge, mai repede decat ne asteptam, a impins spontan si uterul a ramas intact. A avut o ruptura mare de perineu datorita unei fragitati a tesutului, cat si vitezei de expluzie pe care nu a putut-o controla. A folosit pozitii favorabile de impingere.

Au fost situatii la sfarsitul travaliului cand bataile inimioarei cresteau pana la 150, insa Viorica a avut un psihic extraordinar si prin respiratie reusea sa le scada vazand cu ochii. Monitorizarea s-a facut intermitent. BB lusa s-a nascut putin buimaca, adica expulzia a grabit-o si mami nu a avut-o imediat pe piept fiindca se parea ca acele batai anuntasera o usoara oboseala a ei.
S-a intervenit imediat, aspiratie si oxigen si dupa o ora era la sanul mamei.

Cu mult drag am scris azi, in miez de noapte pentru voi,
Liliana Tudose


Ulterior povestea Vioricai a aparut pe unul dintre site-uri si a populat blogosfera

Nasterea copilului schimba viata de familie



Suntem intr-o Romanie unde femeile incep sa se informeze din ce in ce mai mult.
Venim dintr-o Romanie unde cadrele medicale, autoritatea din orice sistem, fie el medical, invatamant, financiar, avea cuvantul definitiv.

Am fost crescuti cu frica de autoritate, poate cu respect pentru autoritate.
Am fost crescuti sa acceptam ca altii pot avea o parere pentru noi, daca se pare ca sunt mai pregatiti in acel domeniu sau mai mult, au multe diplome in acel domeniu.
Am fost crescuti sa acceptam si sa facem asa cum spune autoritatea si cum poate, face toata lumea.

Aceasta este educatia multora dintre noi, si am inceput sa ne punem din ce in ce mai des intrebarea de ce multi dintre noi sfideaza autoritatea sau chiar intra adesea in contradictie cu regulile scrise, dar neintelese?
Tinerii, adultii doresc sa isi exprime parerea si sa aiba un punct de vedere atunci cand au de luat o decizie.

Daca ne construim o casa, exista o schita a proiectantului, un plan al inginerului si un protocol al muncitorilor.
De fiecare data cand suntem pe acest drum, cand ne dorim sa construim o casa, ne informam si cautam acesti oameni care pot reprezenta autoritatea, acesti oameni care pot avea si sigur au mai multe cunostinte decat noi in acest domeniu.
Dar,
Ne consultam cu ei, ei ne respecta si daca pot aparea contradictii, cu lejeritate ne putem retrage din colaborare si cautam un alt specialist.
E atat de simplu!
E casa noastra, in ea vom locui noi si dorim ca aceasta experienta sa fie unica, asa cum o dorim pentru multi ani.

Experienta nasterii este constructia pentru un inceput nou in familie.
Experienta nasterii creeaza amintiri care raman toata viata, in care femeia se poate simti unica, valorizata, importanta, iubita, respectata, sustinuta.
Alteori, femeia se poate simti singura, folosita, manipulata, fara importanta, nesustinuta...si ea isi poarta experienta toata viata.
In lant apar reactiile imediate:
Cand femeia s-a simtit singura in travaliu, cand nu a avut sotul alaturi, cand a simtit ca un cadru medical a profitat de increderea ei, cand a fost chiar manipulata, ba chiar a fost bruscata cateodata, ea dezvolta sentimente de neincredere.

Stiti, posibil multi dintre voi sa va intrebati, de ce scriu toate acestea?
Fiindca voi nu ati simtit asta!
Voi ati simtit cu totul altceva...dar totusi se pare ca nu ati avut lapte suficient, ati dezvoltat depresii, asa cum fac toate mamele, fiindca pare a fi normal...
Si totusi, pare ca nu ati avut lapte si ati intarcat...
Si pare ca relatia voastra de cuplu se "intristeaza" dar...este normal, fiindca asta li se intampla multora dintre cunostintele voastre!

Pare sa fie normalul negativ al fiecarei realtii:
Sotul doarme in sufragerie, ca plange bebelusul si...
Raman de se separa mult timp dupa nasterea copilului si relatia se poate rupe in multe aspecte constientizate sau nu....

Si sotul poate sa intre in tiparul taticului neglijat, neiubit, fara atentie, fiindca mama este mult prea dedicata copilului si il uita pe EL, tatal....

Si mama poate sa fie nervoasa, sa iste certuri, sa simta ca este neajutata, ca este atat de greu sa cresti un copil, sa ai nopti nedormite...
Dar altii zic ca este normal, asa o fi...
Si relatia isi urmeaza un curs negativ, nefiresc, acceptat...
Si copilul primeste ideea ca mami si tati sunt impovarati, dar asta este normaloitatea lui...

Cati dintre voi ati stiut ca puteti avea altfel de experiente de parinti, daca va faceti marele proiect al sarcinii, nasterii, modului cum discutati cu medicul, cadrele medicale, alegerea locului nasterii?
Cati ati stiut ca puteti gestiona aceste sentimente si ca puteti avea solutii pentru mai tarziu, daca stiti sa gestionati doar aceasta tranzitie, nasterea?

Va invit sa reevaluati autoritatea medicala din Romania.
Sa va faceti un plan viguros pentru inceputul vietii de familie, in care sa porniti impreuna, sa va asumati travaliul ca o experienta emotionala a cuplului, a capacitatii sau incapacitatii voastre de a fi parinti buni, mai buni, de a ramane sau de a crea fericirea in cuplul vostru.

Nasterea este tranzitia.
Stiu ca daca vei citi cele scrise de mine,
Poti simti ca ai trecut prin cele de mai sus,
Poti simti ca nasterea ta putea avea un alt curs
Poti simti ca iti curg lacrimi gandindu-te ca poate puteai sa alaptezi...
Poti simti ca poate nu ai fi trecut prin acea tristete de dupa nastere,
Prin incapacitatea de a te ocupa de copilul tau,
Prin incapacitatea de a sti care sunt nevoile lui
Prin incapacitatea de a te simti mama competenta pentru copilul tau.

Stiu ca poti simti ca poate,
Sotul tau nu s-ar fi indepartat de tine
Stiu ca poti simti ca,
Relationarea cu sotul tau ar fi putut fi alta...

Si astazi,
In incheiere as vrea sa iti spun aceasta poveste, TU, draga prietena daca o citesti, as vrea sa stii ca este modul meu prin care iti spun ca imi pasa de tine:

EA a ales cezariana-modul decent de a naste.
EA sustine vehement ca este cea mai buna metoda de a naste pentru femeia moderna.
EA a ales sa nu alapteze inca de la nastere.
EA crede ca alaptarea afecteaza relatia sexuala a cuplului.
EA crede, afirma ca traieste confortabil in relatia ei.
EA este prea vehementa si cateodata agresiva pe grupurile de suport pentru alaptare si nastere naturala.
EA oare doreste sa se convinga pe ea, ca a luat cea mai buna decizie?
EA a ales ca bebelusul sa aiba camera sa.
EA este frustrata ca bebe are nopti nedormite.
EA il implica pe sot reprosandu-i.
EA crede ca bunicii acorda o buna educatie copilului.
EA crede ca are un sot minunat ca este atat de implicat.
EA crede ca nu este iubita. NU simte ca este iubita de sotul ei, nici macar de fata ei nu este convinsa ca o iubeste...
EA crede ca regulile sunt importante in educatia copilului.
Ea adesea este nemultumita.
EA adesea tipa la sot si copil.
EA crede ca copilul il iubeste mai mult pe tati.

EA crede ca aceasta viata este normala.
EA crede ca aceasta este viata normala de cuplu.

Si totusi...
De ce adesea tipa la copilul ei?
De ce adesea cauta aprecierile si iubirea celorlalti?
De ce atat de multe tigari in viata ei?

EA traieste confortabil in normalitatea ei, negand ceea ce simte, fiindca este greu sa accepti ca lucrurile simple nu aduc intotdeauna cele mai mari satisfactii.

LUPTA sa ai o experienta buna a nasterii!
Informeaza-te!
Schimba tiparul familiilor nemultumite si schimba incepand cu tine!

Daca deja esti aici, haideti impreuna sa constientizam si sa schimbam.
Nu accepta normalitatea nefericirii, a frustrarii in viata ta.
Am fost creati pentru a fi fericiti!
Putem sa fim fericiti, acolo unde suntem, luptand, rezolvand, trecand prin experiente dureroase, grele, lungi...
Dar,
Fuga,
Neimplicarea,
Scurtaturile
Nu aduc satisfactii!

Cu mult drag pentru voi am scris,
Eu-copilul mamei mele
Eu-femeie
Eu-sotie
Eu-mama copiilor mei
EU-cea inclinata catre invatare si analiza

Liliana Tudose

joi, 9 octombrie 2014

Mama mea e casnica sau fara ocupatie?

Mama casnica sau fara ocupatie?

Ce rezonanata au avut aceste cuvinte in sufletul meu!
Ma intreb daca si in al tau, cel-cea care ma citesti acum...

Ieri in timpul cursului de "parintit", in sala fiind gravudute cu sotii lor, am initiat un joculet prin care imi propuneam sa sustin defapt temele de curs pe care le aveam planificate.
De multe ori, exista cursanti care isi doresc sa noteze, sa asculte mai mult decat sa se implice.
Insa, se pare ca, cei mai multi doritori de informatie care ajung in sala mea au informatii, dar isi doresc sa faca o selectie pertinenta a lor pentru a o folosi mai tarziu.
Cum spuneam, cursantii au nevoie sa se descopere si sa vorbeasca despre credintele lor, despre temeri, au nevoie de confirmari.
De aceea jocurile au rolul de a initia discutii si de a permite oamenilor sa se descopere prin prisma a ceea ce povestesc ceilalti cat si prin prisma celor spuse de ei.

"Ce asteptari ai de la viitorul tata?"
"Ce asteptari ai de la viitoarea mamica?"
Intrebari adresate celor din sala, femei si barbati, viitori parinti.

Daca esti mamica, daca esti o viitoare mamica....
Daca esti un sot, viitor sau actual tatic...
Iti spun sa te opresti si sa gandesti! Nu citi mai departe! Gandeste! Fii corect cu tine!
Savureaza fieacare gand si analizeaza.

Primul gand care ti-a venit in minte a fost unul care exprima o stare de multumire sau de nemultumire?

Daca primul tau gand a fost unul care ti-a adus linistea sufleteasca si totusi ai cautat sa vezi daca exista ceva ce poate fi schimbat sau ceva ce poate fi usor modelat, as spune sa te bucuri de aceasta liniste.
Ea poate exprima increderea in tine, in capacitatea ta de a fi independent, de a nu avea asteaptari foarte mari de la cel pe care il iubesti si esti dispus sa daruiesti.

In aceasta perioada exista destul de putine cupluri, relatii care functioneaza pe principiul daruirii.
Noi am invatat sa functionam pe principiul egalitatii, pe principiul fapta si rasplata.

Si totusi, in sala de curs am intalnit singura mamica si singurul tatic din "cariera" mea  care au declarat ca au avut o perioada la primul copil cand gandeau...si ea ne povesteste:
"Simteam ca faceam atat de putine lucruri in casa alaturi cu copilul meu, iar sotul meu il vedeam impovarat si il simteam ca are multe responsabilitati de dus pentru noi familia lui. El lucra de dimineata pana seara"
Privesc nostalgica si imi spun:
"Uaaauuuu!!! Tiparul femeii de astazi care se simte impovarata ca este acasa cu copilasii, ca face aceleasi lucruri zi de zi, ca mancarea trebuie gatita zilnic, ca trebuie sa facem curatenie mereu, ca ai nostri copiii fac imediat dezordine....
Unde este tiparul femeii care imediat dupa nastere se simte inutila, neiubita, neapreciata de sotul sau?
Unde este tiparul femeii care simte ca nu valoreaza daca sta acasa cu copiii si isi doreste sa se reintoarca la munca?
Unde este tiparul femeii vesnic revoltata si pusa pe reprosuri ca nu este sufiecient inteleasa, suficient ajutata, suficient de odihnita, suficient de relaxata, suficient de iubita ....(Mai stiti? Completati voi lista daca simtiti.)

Gandesc toate acestea in timp ce privesc "femeia" din fata mea.
Pot privi numai femeia si atat?
Nu pot! Ea vine intr-un context: familia de baza, respectiv copilaria ei, mediul cultural din care provine, si...cel mai important ea se dezvolta armonios in relatie cu sotul ei alaturi de care cladeste pentru copiii lor.

Privesc sotul, asteptand.
Ce asteptam? Vazand atata daruire si simplitate in sentimentele sotiei sale, atata puritate in simtirea sa, as fi asteptat o dezvinovatire sau poate...o confirmare ca ea are dreptate.
Asteptam sa imi spuna:
" Da, muncesc mult, alerg toata ziua pentru buna stare a familiei si fac asta cu un sentiment de mandrie"

Si...
Surpriza continua:
" Ea crede ca nu face nimic pentru familia ei, iar eu plec de acasa cu sentimentul ca ma desprind de casa de tot ce inseamna familie, educatia fetei si simt ca plec si pierd timpi importanti iar responsabilitatea cea mai mare ii apartine sotiei.
Simt ca plec si ea ramane cu atatea lucruri vitale, esentiale de facut si eu nu o pot ajuta"

As continua acest dialog si as introduce acea fata mirata pe care o trimitem in mesaje.
Am ramas profund impresionata fiindca am intalnit un astfel de cuplu.
Aceasta tipologie de cuplu, as pune-o in rama!
Am apreciat cum fiecare nu se sustrage de la ceea ce au planificat sa faca impreuna pentru bunul mers al relatiei si a familiei.
Am apreciat grija pe care o aveau considerand ca celalalt face mai mult.

De foarte multi ani mamicile se simt impovarate dupa nastere, simt ca a creste un copil este o sarcina care la un moment dat le impovareaza si atunci multe dintre ele dezvolta tristeti dupa nastere, depresii, stima de sine scade foarte mult.
In Romania a fost preluat tiparul egalitatii in drepturi, iar femeia care sta acasa a fost considerata-casnica-fara ocupatie, adesea scris in multe dintre hartoagele pe care le completam.
Expresia aceasta "fara ocupatie" poate avea rezonanta si in mintile sotilor care considera ca a avea o ocupatie in afara casei, ca a avea un program impus, a avea responsabilitatea respectarii unor reguli impuse de un sef sau, de a avea responsabilitatea gestionarii unei echipe, ca sef, poate reprezenta o sarcina grea de dus si adesea impovaratoare.
Intrebarea mea era:
"Care este diferenta intre importanta si impovaratoare?"

Tatici obositi ajung acasa si considera ca a avea un serviciu reprezinta totul fata de activitatea de a sta acasa cu copiii, de a face banala ordine, de a incropi ceva de mancare.
Chiar, ce mare lucru!
Femeile ajung sa creada acest lucru, ba chiar ele au fost educate in acest sens.
Ele au preluat ideea ca a sta acasa este simplu, dar sunt surprinse si afla ca uneori este impovarator fiindca asteptarile le sunt inselate.
Nu-i usor sa stai acasa sa fii responsabila gospodariei, familiei, linistii, fericirii in casa ta.
Femeile mame, imediat dupa nastere, dupa ce depasesc euforia primirii noului venit in familia lor, constata ca nu este atat de usor si...
Ei, sotii...
Nu inteleg!
Ele se simt neintelese!

Acest tipar de mamici ajung sa fie nervoase, sa se comporte cu copiii cateodata dur, sa ridice tonul, sa aplice reguli pe care copilul nu le poate intelege, sa dezvolte obsesii in curatenie, educatia copilului.
Multe dintre mamici se complac in acest tipar fara sa realizeze ca se afla intr-un cerc vicios. Repeta un tipar si abia asteapta sa se reintoarca la serviciu.
Asteapta si nu asteapta. Fiindca am descris numai partea goala a paharului, din pacate, dar nu am spus cine ofera energia pentru a depasi toata aceasta etapa de parintit timpuriu, de invatare a meseriei de mama, de sotie care are si un prunc, de sotie care se ocupa de gospodarie si de sot, de sotie care isi iubeste sotul si imparte iubirea cu copilul.

Descriind cele de mai sus, as spune ca multi dintre tinerii de astazi au schimbat tiparul.
Meseria de mama este inaltatoare.
Meseria de mama este baza educatiei familiei.
Mama casnica ofera dragoste celorlalti daca se simte respectata, iubita si apreciata pentru tot ceea ce face si ce nu face in caminul sau, in educatia copilului sau, copiilor sai.
Meseria de mama a ajuns sa fie ravnita de multe dintre femeile care au repetat tiparul mamelor de zeci de ani.