Puteai face lucrurile diferit?

Cum a fost mai bine?

Demult am aceasta credinta, asa cum spun mereu,
"Nimic nu este intamplator"
Imi vad de viata printre drumuri, scoli...sala de curs, case, casa, parcuri, magazine, biserica...Asta-s eu se pare!
Primesc un telefon seara tarziu, in timp ce eram in parc cu Geo, cel mic.
Oamenii si-ai creat un obicei, eu insami fac asta, seara obisnuiesc sa sun doar daca este urgenta.
Aceasta este si intelegerea mea cu mamele, parintii.

La telefon o persoana necunoscuta, femeie, parea bunica care dorea sa vin cat mai repede acasa la nepotica ei. Nu stia ce fac eu, nu stiu daca avea habar ce inseamna consiliere, IBLC, Lamaze...etc. Aflase ca am fost in casa unui nepot de-al ei, la micuta lor si ca am raspunsuri si solutii pentru copilasi si mamicile care doresc sa alapteze.

Aceasta femeie, bunica m-a lasat pe ganduri.
Am privit experienta ei de mama si m-am raportat la experienta mea, a noastra a multora dintre mamicile care doresc astazi sa faca lucrurile bine pentru copiii lor.
Am invatat sa ascult bunicile fiindca stiu ca ele pot influenta foarte mult tanara familie, direct sau indirect. Intai aflu credintele bunicii si creez o punte de legatura cu ea si apoi ajung si la mama. Am sesizat ca rezultatele cele mai bune in consiliere asa se obtin: cu bunicile care au raspunsurile la propriile nelinisti.

Parea ca doreste sa faca lucrurile foarte bine pentru baiatul ei, implicit pentru nora.
Mi-a povestit experienta ei in alaptare si cum credea si se straduia sa faca tot ce este bine pentru copilul sau. Ea atunci credea ca era bine sa ii dea sa manance la trei ore, credea ca e bine sa aiba un program de masa.
Acele vremuri impuneau foarte multa rigurozitate in multe domenii din viata, drept urmare a adoptat stilul multor mame, acela de a impune multe reguli copilului, din dorinta de a-l proteja.
Mi-am amintit cum o alta mamica imi spunea ca a facut chiar lectiile cu baiatul ei pana tarziu, aproape ca ii scria si problemele, ii citea cartile. O alta imi povestea ca statea dupa copilul ei la baie si cat el era pe toaleta, ea statea langa usa si ii citea lecturile.

Aceasta bunica se intreba daca ar fi putut face lucrurile diferit.
Astazi si-ar fi dorit ca baiatul lor sa fie mai independent si ma intreba daca exista un prag, daca ea a gresit, unde si cand trebuia sa se opreasca.

Cand, in masina, discutia despre alaptare si parintitul timpuriu, a luat aceasta intorsatura, m-am oprit si m-am intrebat:
"De ce aceasta situatie in viata mea? Care este sensul acestei bunici, in acel moment in viata mea de profesionist sau de mamica de baiat de 15 ani si 7 ani?"
Ea a atins o coarda sensibila a sufletului meu, mamica de adolescent de 15 ani.

Si,
Mi-am retinut lacrimile.
Eu, mamica, am simtit framantarile unei bunici, mamica care toata viata a dorit binele copilului si astazi imi spune ca se gandeste ca i-a ingradit libertatea, se gandeste daca i-a influentat personalitatea, daca ar fi trebuit sa faca lucrurile diferit pentru ca astazi baiatul ei sa aiba mai multa liniste sufleteasca. Asa simtea ea.
Ar fi atat de simplu sa cautam greseli, sa le gasim si sa le reparam si sa schimbam, asa cum schimbam clanta la o usa veche...

Orice mama isi doreste tot ce este mai bun pentru copilul sau!
Ea, in acel moment al vietii sale, cand copilul era abia nascut, cand mergea la gradinitia, la liceu, facultate credea ca face tot ce este mai bun pentru el. Ea poate descoperi mai tarziu ca a gresit, poate descoperi ca anumite comportamente ale fiului sau au fost modelate de deciziile pe care mama sa le-a luat cu voie sau fara voie.

O mama se dezvolta intr-un context!
O mama se dezvolta in raport cu credintele care i-au fost inspirate din propria copilarie, din experientele pe care le-a acumulat alaturi de parintii sai, de propria mama.
Ea se dezvolta in raport cu aspiratiile pe care le are copilul din ea despre ce inseamna familie, relatie, aspiratii profesionale, sociale.
O mama nu este numai in raport cu copilul sau, ea are latura sa sociala in care se incadreaza sau nu si atunci parte dintre asteptarile sale, reusitele sau nereusitele sale le poate proiecta cu voia sa sau fara voia sa asupra propriul copil, copii.
O mama, este intai sotie si ea poate fi influentata in relatia cu propriul sau copil de statul de sotie: sotie care se simte iubita sau nu, sotie care se simte respectata sau nu.
O mama isi creste copilul armonios si nu are intrebari de acest gen "Daca fac bine, unde am gresit, cat de mult sa fac sau cat de putin sa fac" daca este in acord cu sotul ei, cu tatal copilului, copiilor sai.

Am folosit termenul "armonios" pentru a descrie armonia din gandirea comuna a cuplului.
Am analizat si alte mame mai in varsta, fiindca imi place sa invat de la altii, la randu-mi, si am vazut si partea plina a paharului.
Ele povestesc ca...
"Asa se facea pe vremea mea" "Se va descurca copilul meu"
Aceste mame nu isi pun intrebari daca au gresit si cu ce au gresit. Ele traiesc impacate cu alegerile facute in anumite etape ale vietii si se iarta pentru alegerile lor fiindca in acele momente au crezut ca fac cel mai bine pentru copiii lor.

Am ajuns la punctul cheie: Asumarea
Atunci cand alegem un anumit mod de a ne creste copiii, analizam si ne asumam ca in acel moment consideram ca este cea mai buna alegere.
Daca mai tarziu am constatat ca am gresit, este impovarator sa traiesti cu sentimentul de vinovatie.
Vinovatia creaza nesiguranta, nesiguranta atrage alte greseli in viata ta si a celorlalti.
Vinovatia atrage boala.
Daca aveti in jurul vostru oameni pe care ii simtiti suferinzi, care au dureri de cap, care par foarte slabi, care vesnic acuza cate un simptom, intrebati-i daca se simt vinovati in vreo privinta si daca puteau face lucrurile diferit.

Imi asum atunci cand fac anumite alegeri.
Ma iert pentru anumite alegeri pe care le-am facut in trecut.
E simplu sa spun "ma iert" ?
Unora le reuseste aceasta formula vindecatoare, fiindca cred in ea, altora nu le reuseste fiindca au preluat ideea ca iertarea vine din partea unei persoane.

Voi povesti cateva cuvinte despre o mamica. Mamica a doi copii. Batrana, se descria ea. 37 ani.
Consiliere in alaptare. Agitatie extrema mama, agitatie baiat la san, agitatie bunica.
Aparent ok. Lactatie. Ritualuri.
Ne indreptam spre casa, in masina. Discutii oarecare, dar extrag o idee. Simt ca exista undeva o teama de a nu-i face rau copilului.
Sesisez "Frica pierderii"
Intreb:
"Cum a aparut sarcina aceasta in viata ta?"
A fost intrebarea cheie care a declansat ceea ce simteam: frica de pierdere a copilului, sentiment acut de vinovatie al mamei.
Sarcina neprogramata. Dorinta de a intrerupe sarcina. Multe ganduri initiale, apoi a acceptat ideea noului copilas care aparea in familia lor.

Azi, traia cu frica de a nu fi pedepsita de Dumnezeu fiindca nu a dorit initial acest copilas.
Aceasta frica o impovara si o supunea greselilor in alaptare, o determina sa fie azi-foarte fericita, apoi tensionata si impovarata cateodata.
Aceasta frica a declansat sentimentul de vinovatie si...
Pentru a avea solutii pentru cresterea celor doi copii, avea nevoie sa nu mai poarte povara vinovatiei care o incorseta, care nu o lasa sa vada solutii, acolo unde poate altii le vedeau, care nu o lasau sa se bucure de maternitate fiindca traia cu frica de a nu gresi, de a nu face ceva care sa declanseze un mecanism prin care ea va fi pedepsita de Dumnezeu.

Stiti ce sentiment am cand descopar astfel de trairi in mame asemeni mie, tie?
Chiar imi vine sa plang si sa imbratisez acea mama, femeie...
"Ai nevoie de iertare." Vinovatia se vindeca cu iertare.

A fi mama
Daca esti mama si esti judecata de altii, poate fi impovarator, se trezesc sentimente de vinovatie.
Daca esti mama si esti propriul tau judecator, povara este si mai mare.

Judecata aspra, naste vinovatie.
Vinovatia, poate aduce nesiguranta sau incrancenare.
Vinovatia aduce boala.
Vinovatia creaza un zid in fata ta si nu poti vedea calea cea mai buna pentru tine si copil.

Vinovatia se vindeca prin iertare. Iertarea de sine, iertarea obtinuta de la ceilalti fata de care simtim ca am gresit, de la Dumnezeu daca avem o relatie cu el.

A fi mama, inseamna asumare.
Azi, nu intamplator luam anumite decizii pentru ei.
Noi avem nevoie sa trecem prin anumite experiente.
Copiii nostri au nevoie sa treaca prin experiente.
Noi suntem azi, ceea ce au sadit parintii nostri in noi cu bune si rele.
Ei vor fi maine, ceea ce sadim azi, cu dragoste in ei, cu bune, chair daca maine se pot dovedi ca au fost rele.

Si, draga bunica,
Nu ai gresit, ai fost mama perfecta pentru copilul tau, tatal nepoatei tale, sot al nurorii tale.
Fiul tau a avut nevoie de aceaste experiente in viata lui pentru ceea ce a devenit si pentru ce va deveni.

Faceti curatenie in sertarele relatiei

Cele doua maini ale familiei: iubirea si respectul

Toata ziua am fost purtata de viata, de cele programate si de cele neprogramate si gandeam care ar putea fi urmatorul articol. Simt ca as spune despre foarte multe lucruri.
Si, iata-ma-s ca ma opresc citind pe grupuri ceea ce au mai scris fetele despre alaptare, mai rasfoiesc incet sa vad ce mai face fiecare.
Cateodata simt ca nu sunt prezenta in social sau nu atat de prezenta pe cat mi-as dori, dar viata imi scoate in cale diferite postari ale diferitelor prietene, mame, cunostinte si aflu. Aflu dintr-o fotografie sau dintr-o postare.
Rasuflu usurata si eliberata ca am facut ordine in toate jucariile lui Geo, (O...de cand imi doream sa fac asta!)
Si ma asez in fata calculatorului.
Citesc si imi cad ochii pe comentariul unei mamici care era suparata de neimplicarea sotului in treburile casei si in cresterea copilasului.
Gandesc si citesc mai departe. Ea avea dreptate. Avea dreptatea ei. Care era dreptatea lui? Vedeam doar un punct de vedere.
De ce oare in ultimii ani nu am avut prilejul sa cunosc cupluri tinere si sa simt ca acest aspect al ordinii este impovarator pentru anumite mame, respectiv femei.
Pana nu demult, vedeam pretutindeni sotii care se plangeau de sotii lor neimplicati, apoi am simtit ca intalnesc alt gen de familii.

Mi-am pus intrebarea ce face diferenta?
Cand un sot isi doreste sa vina intr-o sala de curs, alaturi de alte femei unde se vorbeste despre nastere, presupun ca acest sot deja are un alt fond emotional?
Presupun ca taticii pe care i-am intalnit in maternitate si asista la nasterile sotiilor sau intra in sala de operatie au un alt fond emotional?
Acei tatici care ma poarta cu masina prin Constanta pentru a merge la sotiile lor sa le ajut in alaptare, acei tatici care sunt vizibil ingrijorati si imi cer o multime de detalii in timpul drumului, oare au un alt fond emotional?

Sunt intrebari la care eu nu imi propun sa dau un raspuns ferm.
Pot presupune ca:
Un tatic care a ajuns in sala de curs se autodepaseste, el trece peste ce spun ceilalti barbati, peste parerile lumii, peste parerile incetatenite ale barbatilor care nu au de-a face cu nasterea si alaptarea, fiindca acestea sunt ale femeii.
Tipologia tatalui care nu se implica si nu calca in sala de curs, ar putea fi si pe viitor una care sa se incadreze in tipare comode, unde lucrurile sunt impartite clar intre femeie si barbat?
Acea lege nescrisa: femeia sta acasa si nu face nimic iar barbatul merge la serviciu si este obosit.
Arunc doar provocarea, acest subiect il voi dezvolta alta data:
Uneori este mai comod sa pleci la serviciu?
Uneori a pleca la serviciu si a veni acasa fara sa te implici nu inseamna fuga de responsabilitate, teama de a te implica sau de a lua decizii?

Un tatic care este in sala de curs arata ca ii pasa in principal de sotia sa care trece prin stari speciale si el este alaturi de ea fiindca raspunde nevoii ei si nu a lui. El nu se teme sa fie diferit, sa fie judecat de mediul social. Acestui tatic ii pasa de bebelusul din burtica si ulterior ii va pasa de bebelusii din familia lor.
Acest tatic va uita ca este obosit cand vine de la serviciu si se va implica, se va bucura de timpul petrecut cu sotia sa si cu copilasul sau.
Cateodata este suficient pentru o mamica sa vada cum sotul se bucura impreuna cu copilul si primeste si ea la randu-i o imbratisare de la el.
Acea imbratisare ii va da energie pentru intreaga zi si va avea relaxarea sa nu gandeasca ca este impovarata sa aiba grija de micut, sa faca treburile casnice. Ea se simte iubita, respectata si simte cum copilul lor este iubit.

De asemenea, acei tatici care se autodepasesc si sunt alaturi de sotiile lor in maternitate, simt ca aceasta etapa de devenire este dificila pentru mama si respecta aceasta tranzitie. Ei sunt tatici implicati si mai tarziu.

Revenind la acele mamici care se simt impovarate fiindca nu se simt ajutate...
Zilele trecute in timpul cursului s-a discutat despre egalitatea in drepturi in familie.
O...mi-am spus!
Ce legal suna totul!
Daca gandim ca femeia si barbatul sunt egali si dezvoltam o intreaga filosofie pe aceasta tema, putem fi fericiti in familie, dar ne putem simti si impovarati.
Adesea cuplurile pornesc in familie cu acest principiu si sunt atenti la detalii. Femeia este atenta sa fie respectata si isi va dori respectul. Barbatul isi va dori la randu-i respectul si drepturile care i se cuvin.

Intrebarile mele au fost:
"Care sunt drepturile in familie? Ce reprezinta egalitatea?"

As face intai o mica filosofie despre egalitate.
Nu suntem egali!
Suntem diferiti,
Dar ne completam reciproc oferind iubire si respect.
Daca principiul relatiei este iubirea si respectul atunci egalitatea este anulata sau egalitatea este de la sine inteleasa.

Suntem diferiti.
Femeile instinctiv sunt create sa aiba grija de cuib, sa protejeze puii, sa ii creasca.
Barbatii nu au acest simt, ei sunt programati sa plece in afara cuibului sa aduca "d-ale gurii"
Si analizand cele de mai sus, asta este normalitatea noastra, a femeilor.
Noi ne simtim complete alaturi de pui, in cuibul ordonat, curat, asa cum vreti voi.
Barbatii vor pleca instinctiv din cuib, ei se simt responsabili, simt ca poarta grija sau povara intregii familii.

Asadar,
Egalitate?
Cand iti iubesti sotia si vii de la serviciu, o poti simti impovarata si o ajuti fiindca o respecti si iti pasa.
Cand iti iubesti sotul iar el vine de la serviciu si il vezi obosit, fiindca il respecti si iti pasa, ii acorzi un ragaz pentru odihna.
Principiul egalitatii ar putea sa nasca comparatii:
-eu fac mai mult decat
-daca el nu face nu fac nici eu
-daca el tipa, tip si eu
-daca ea doarme, dorm si eu

Acest principiu daca este urcat pe piedestalul relatiei poate aduce frustrari, de aceea as spune sa daruim noi mai mult. Noi, adica eu-femeia, tu-barbatul.
Nu astepta de la celalalt, ofera tu mai multa iubire, ofera tu mai mult respect.
In acest fel, oferind, vei avea surpriza sa primesti mult mai mult decat te asteptai.
In acest fel se naste iertarea, creste compasiunea iar copiii vostri vor invata ceea ce vad de la voi.

Copilul invata ceea ce vede.
Daca iti doresti ca micutul tau sa fie implicat in treburile casnice, implica-te si tu, cu multa daruire.
Arata ca a face curatenie este un lucru necesar, care nu ne impovareaza. Daca tu vesnic astepti ajutorul de la sotul tau, sotia ta, peste ani vei creste un micut sau un adolescent care va avea acelasi comportament.
Daca iti doresti ca al tau copil sa invete iubirea neconditionata, iertarea, respectul fata de tine, de voi, voi doi tineri parinti, invatati sa claditi de pe acum relatia, fiindca copilul va fi oglinda cuplului vostru si, cel mai adesea, copilul isi va manifesta aceste sentimente fata de voi, parintii lui.

Daca astazi te simti impovarata si simti ca nu mai ai suficiente resurse sa daruiesti iubire sotului tau si nu mai ai putere sa schimbi astazi ceva, zambeste.
Ai putere. Ai energie. Mergi mai departe. Termina ce ti-ai propus si zambeste pentru copilul tau.
Esti modelul lui.
Lasa noaptea sa curga, lasa linistea peste sufletul tau, adu amintirea iubirii care te-a legat initial de sotul, sotia ta si maine, va fi o noua zi in care tu vei simti cum sa rezolvi cu calm, incredere, iubire, intelepciune, ceea ce azi te impovareaza.

Familia este alcatuita din multe sertare.
Este bine sa poti pastra ordinea in toate sertarele prin iubire, respect, iertare.
Daca azi simti ca ai dezordine in multe sertare din viata voastra, daca simti ca el isi poarta propriile sertare ale vietii, ale relatiei cu familia de baza, zambeste, iubeste!
Fa ordine in fiecare sertar pe rand si, iubeste!
Pastreaza ordinea in cele in care crezi ca deja este curat!

Calmul aparent si echilibrul interior

Calmul echilibrat si in interior

In fiecare inceput imi doresc sa fac lucrurile bine si ma depasesc emotiile, acele emotii pe care am invatat sa le controlez, dar care imi dau aerul de retras, de stapan pe mine. Asta simt si atunci cand incep cursurile, cand sunt organizatoarea evenimentelor.

Aerul tacut, zambitor calm ma face defapt sa pot avea control asupra emotiilor si sa constientizez ca eu sunt cea care trebuie sa aduc liniste tuturor, fiindca multi altii au emotii. Am facut acest lucru instinctiv, de mica, apoi am vazut ca este o buna metoda de depasire a situatiei, transformandu-ma in cel care poarta de grija altora, care preia initiativa.

Au fost ani buni cand preluam emotia si agitatia celorlati, reuseam sa vorbesc cu emotii fiindca ma influenta agitatia tuturor, era una negativa. Ma transformam purtata de valurile oamenilor: serviciu, acasa, pe strada, in lumea virtuala, in sala mea de curs, oriunde si realizam ca nu imi placea ceea ce obtineam si atunci am ales sa fiu eu cea care pot sa am mai mult calm decat ceilalti.
Il am?
Una dintre colegele cu care am lucrat, la inceput imi admira calmul, ulterior a sesizat ca am aceleasi emotii pozitive si negative, ca am invatat sa tac si sa afisez un zambet, fiindca aceasta faza de aparenta retragere in fata valurilor care vin, iti creaza o stare de liniste.
Eu spun adesea in timpul cursurilor, un zid prin care nu las sa treaca emotia momentului declansata de cei-cel de langa mine.
In tot acest timp las loc ratiunii sa analizeze,daca aceasta emotie ma afecteaza in actiunile pe care le fac atunci, in acel moment si ulterior pe termen lung.

Afirmatia ei:
"Liliana, nu este atat de calma pe cat pare, ci doar stie sa se controleze foarte mult!" mi-a dat de gandit. Si, da, asa am inceput.

O sa va intrebati de ce scriu astazi despre calm si emotie, fiindca am o emotie teribila cand scriu acum pe acest blog. Daca pana acum stiam exact ca vreau sa scriu, ce vreau sa scriu, cum vreau sa scriu, cui vreau sa scriu, astazi, simt un mare blocaj:
-blocajul de a fi privit, de a nu fi  conform asteptarilor mele si ale celorlalti.
Am ales sa scriu despre ceea ce simt astazi, fiindca experienta de viata mi-a aratat ca este suficient sa incep sa scriu si voi sti ce am de scris, ca este suficient sa vorbesc, atunci cand sunt in public, intr-o situatie noua, la un eveniment, un curs nou, o alta sala de curs, alta conferinta, in fata oamenilor pe care i-am considerat in copilaria mea-autoritati si care mi-au produs mult timp blocaje...si,
Am invatat ca este suficient doar sa incep sa vorbesc si voi sti ce am de spus!
Daca nu imi este conturata ideea, recunosc blocajul si imi revine increderea ca informatia nu o poate lua nimeni, ca oamenii pot gresi, ca am voie sa gresesc.

Diferenta intre oamenii care au dobandit calmul si detasarea in multe situatii din viata este ca:
Au invatat sa se cunoasca pe sine
Au invatat din situatiile negative din viata lor
Au stiut sa taca si sa nu se simta raniti ca au tacut
Au invatat sa se detaseze de sentimentele celuilalt si
Sa inteleaga ce vrea sa transmita un comportament al celui din fata sa

Am studiat calmul si increderea din viata multor oameni.
Calmul poate fi studiat, el poate fi prezent in viata multora, dar el poate naste frustrari si furii cateodata si mai ales, cand ceilalti nu se asteapta.
Acest gen de persoane sunt mult prea rationale, ele au invatat ca a tacea poate fi folositor, pot evita un conflict, pot avea relatii amiabile cu multi oameni, pot manipula oameni.
Acest calm nu este unul constructiv, fiindca trupul are nevoie sa se exprime, calmul ratiunii si reprimarea vesnica a simtirii, implicit a urmatoarelor sentimente: furia, frustrarea, neincrederea, vesnica tristete aduce un dezechilibru interioar care poate naste:
-furia nejustificata fata de situatii si oameni
-ranirea celor din jur
-dorinta vesnica de protectie
-dependenta de ceilalti
-sentimentul inutilitatii
-sentimentul ca nu apartine
-sentimentul ca nu este iubit
-sentimentul ca nu este respectat
Si astfel de persoane poat deveni extrem de autoritare iar altele mereu in retragere.

Si acum, revenind la calm, calmul este  benefic?
Da, te salveaza din multe situatii!
Dar,
Ai nevoie sa vorbesti calm despre ce te deranjeaza
Ai nevoie sa recunosti sentimentele si sa le exprimi fata de tine: sunt furios pentru ca, sunt neputincios pentru ca..
Ai nevoie sa lucrezi calmul pana in interiorul fiecarui muschi al tau, pana in strafundul sufletului tau, al copilariei tale, relatiei actuale, ale celor trecute, fiindca,
Calmul numai ca si carcasa a trupului si carcasa sociala, din dorinta de a evita, aduce cu sine mari explozii interioare si se naste boala, se nasc victime in jurul tau: copilul tau, sotul tau, parintii tai, colegi, sefii.

Calmul cu echilibrul interior aduce armonie in toate celule umane, aduce sanatate fizica si mentala, dar
Avem voie sa plangem
Avem voie sa fim furiosi
Avem voie sa acceptam cu nu suntem atat de buni pe cat ne asteptam sa fim

Am scris acest articol fiindca in urma intalnirii de sambata, am sesizat cum fete aparent calme, care aveau un control teribil al situatiilor au dezvoltat afectiuni ale trupului.
Ceea ce parea in echilibru in exterior, prin acea carcasa a trupului, ascunde si sentimente reprimate.

Cu drag pentru voi doua,
Imi doresc sa pot dezvolta aceasta latura si sa va dau timp de gandire, de analiza prin fiecare articol pe care il voi scrie.

ps. Va intrebati de ce nu scriu despre nastere? Asta va asteptati sa fac...Raspuns: fiindca exersez calmul :) Azi e bine sa fiu caloma si sa tac, mai tarziu ma voi exprima.

Incorsetarea alaptarii, pompa si abordare generala

Sfaturi pentru mamici

Ce mi-am propus  sa fac in viitor si ce mi-am propus in acest articol?

Asa cum ati mai vazut, parte dintre articolele mele transpun discutiile pe care le port cu mamicile pe grupuri si imi doresc ca informatia sa ramana si sa fie utila si altor mamici.

Andreea, una dintre mamicile de pe grupurile de suport in alaptare, adreseaza o intrebare pe grup:
"Nu stiu daca am voie sa intreb aici - ce pompa de san electrica recomandati?"


Nu sunt atat de prezenta pe grupuri in ultimul timp si nu raspund detaliat decat daca sunt chemata de fete acolo, iar de multe ori doar confirm ceea ce alte colege de-ale mele sau mamici au spus deja.
Sunt atat de prezenta in real, dar asa cum spuneam, imi lipseste aceasta parte a mea, scrisul.
Am rezonat cu intrebarea ei. Nu mi-a parut fireasca abordarea.
Un adult pe un grup de suport in alaptare sa intrebe daca are voie?

Gandurile mele au fost:
Cine se ascunde in spatele acestei afirmatii?
Ce fel de om este? Ce a creat aceasta neincredere? Grupul? Oamenii care ii sunt alaturi sau doar gandul ca alaptarea se imbina atat de mult cu "Nu am voie in ultimul timp"
Am rezonat, fiindca, da, intalnesc multe mame care cunosc extrem de multa informatie si mai ales sunt centrate pe ce nu au voie si uita esentialul:
Ca au voie sa fie ele insele
Ca au voie sa fie fericite
Ca au voie sa nu fie atat de axate pe reguli
Ca ai voie sa isi iubeasca neconditionat copii
Ca au voie sa se bucure de copilasii lor la san
Ca au voie sa inteleaga cand apare negatia si restrictia in acest proces de dragoste, alaptarea.

Redau in randurile urmatoare dialogul cu ea, dar in special ceea ce am simtit sa transmit tuturor mamicilor, taticilor, bunicilor care imi veti citi blogul:


Mi-as dori sa ma adresez tuturor fetelor si bunei voastre intentii de a ajuta: 
Din experienta mea de lucru cu mamicile, din experienta mea de educatie a celor trei copii, am sesizat ca cele mai mari greseli si cele mai mari revolte, respectiv, renuntari se nasc atunci cand exista multe interdictii si de cele mai multe ori, spuse vehement.
Mamica a primit sfaturi sa nu foloseasca pompa, sa puna copilul la san, sa foloseasca mulgerea manuala.

Tipologii de mame
Exista o tipologie de mame care se tem sa nu greseasca si respecta acest "am voie" si reusesc, ele au construita increderea in capacitatea de a fi mame si adesea merg spre reusita.
Altele nu o au construita si abia acum invata ce inseamna acest "nu am voie" pentru binele copilului. 
Sa nu uitam ca in aceasta perioada se activeaza foarte mult relatia cu propria mama si propria copilarie. Unele proaspete mamici pot asimila foarte usor acest cuvant, fiindca face parte din ele, iar altele chiar daca rational accepta aceasta negatie, instinctiv se vor lupta cu ea, fiindca copilul rebel din ele a invatat sa fie in opozitie cu ai sai

Imi place sa incep consilierile  cu "Ai voie sa faci orice" si zambesc.
 "Ai voie sa ii dai picaturi de colici, daca simti" este un exemplu. Eu nu recomand picaturile de colici, nu cred in ele si asa cum multe stiti, am redactat acum ceva ani un articol despre "Mitul colicilor abdominale" pe care imi propun sa il imbunatatesc.
 II spun ca are voie fiindca nu stiu care este informatia ei si exemplele la care se raporteaza si atunci incep sa explic sau sa dau exemple de cazuri cand secretia de lapte s-a diminuat, cand increderea mamei a fost vesnic scazuta, crezand ca bebelusul are ceva, cand copilasul nu a crescut in greutate si dormea mai mult decat era programat. 
Incep cu "Da, poti" dar, acest efect imi creaza deschidere catre sufletul ei, ea nu se simte constransa, ea nu simte ca acest consilier sau aceasta persoana este "chitita" pe alaptare fortand-o, cand ea simte ca este obosita, ca o dor sanii, cand bebelusul plange mai mult decat se astepta, cand parintii, prietenele, sotul o preseaza si simte ca...nu mai poate si nimeni nu o intelege...

Fetelor, va recomand ca orice raspuns sa inceapa cu aceasta formulare:
"Ai voie" 
Veti vedea mai tarziu ce rezonanta poate avea acest cuvant si in educatia micutilor vostri cand vor intra in perioada negatiilor.

Si ii voi raspunde Andreei:
"Da, poti sa folosesti pompa de muls"

Urmatoarea intrebare:
"De ce simti ca este necesara?" 

In cele mai multe cazuri nu este necesara, suptul bebelusului si mulsul manual este cel mai eficient, as spune. Bebelusul Andreei are icter. 

Deja vorbim despre motivul pentru care a fost inventata pompa

Pompa a fost inventata sa ajute mama cand bebelusul nu poate suge, cand este prea somnolent si nu putem sa il trezim prin metoda dezbracarii, a contactului piele pe piele si prin stimulari tactile.
Pompa a fost inventata pentru mamicile care au copilasii prematuri si sunt despartiti de ei, pentru copilasii cu dificultati de prindere pana cand se rezolva prinderea. 
Pompa ajuta la stimularea lactatiei,  pentru a-i da bebelusului o cantitate de lapte de mama si nu lapte praf, cand copilul nu poate face asta din motive justificate, precum cele de mai sus.

In cazul icterului fiziologic as spune ca pompa nu este justificata

De cele mai multe ori micutul se trezeste daca il tii contact piele-piele si mananca conform instinctelor. 
Ati spus ca micutul se cantareste lunar, corect, asa spune cartea, insa...din experienta mea de alaptari cu succes sau de renuntari in alaptare, pot spune ca, este indicat sa ii sugerezi mamei sa cantareasca copilasul care are un icter pronuntat si pare ca nu mananca suficient, uda putine scutece, are urina concentrata.
Este indicat sa ii spui ca poate sa il cantareasca la doua zile daca se simte in siguranta astefel.

Fetelor, am observat, asa cum va spuneam in ultimul timp, o categorie de mamici care se regasesc pe un grup sau in orice grup de suport alaptare - valabil, dar altele se tem de ele. Se tem sa nu fie judecate, au tendinta de a fugi, de a se ascunde.
Ele renunta fiindca nu pot tine aceasta cale dreapta de la inceput, aceasta cale a marilor "nu ai voie" din timpul alaptarii.
Si atunci in sufletul lor se naste adanc frustrarea pe fondul neincrederii de a reusi fara niciun fel de artificiu si renunta total. 

Unele se retrag si discuta despre aceste grupuri ca fiind extremiste, dar uita ca initial si-au dorit sa faca parte din ele si sa fie cu alaptarea pe plus. Altele mentin regretul si sentimentul usor inferior ca nu au reusit si privesc cu jind, iar in acest fel isi accentueaza incapacitatea lor de a fi mame asa cum isi doreau, prin gandul initial al incapacitatii de a alapta. 
Uneori ele dezvolta depresii.


 " Nu stiu daca am voie sa postez aici"
"Pentru mine aceasta exprimare inseamna destul de mult. 
Ma raportez la ceea ce exprima mesajul tau dar si la alte informatii ale fetelor care mi-au venit din aceasta lume virtuala a alaptarii. 
Exprimarea ta arata o teama. 
"Nu stiu daca am voie", cand folosesti aceasta exprimare ai o restrictie fata de grup sau fata de ceea ce se intampla pe acest grup pro alaptare? 
De asemenea, exprimarea ta poate arata ca iti este teama sa faci anumite lucruri pe care le fac altii in mod curent, fiindca ai aflat ca alaptarea vine cu multe exprimari de genul "nu ai voie lapte praf, nu ai voie ceai, nu ai voie, suseta, nu ai voie pompa"

Intr-adevar, in zilele noastre alaptarea a ajuns sa fie comercializata intr-o mare masura si femeile gresesc fara sa stie ca gresesc, folosind aceasta industrie de cumparaturi dragute probebe, efectuate mai ales inainte de nastere.
Aceasta mare industrie pe care o intretinem cumparand susete, biberoane, lapte praf, ceaiuri de colici, picaturi de colici, pompe mai bune, mai scumpe - nu fac decat sa ne scada increderea in capacitatea noastra de a reusi, conform instincetelor.

Tot in acest post mamica era sfatuita sa renunte la medicul sau care ii crea mari sentimente contradictorii fiindca informatia sa in alaptare nu era actualizata.
Mesaj:
"Vreau sa folosesti pompa pentru asti exact cat mananca"

Uneori, cand vorbim de un context, este bine sa stim cat mananca bebelusul, daca el este prematur, daca are greutate mica la nastere, daca starea lui generala pare usor compromisa, daca prinderea nu pare a fi buna.
Simt sa scriu ca uneori este de preferat sa analizam intr-un context si daca apare o negatie a medicului, posibil ca ea sa fie justificata, daca mama a primit si alte informatii proalaptare precum:
Folosim pompa, dar pompa nu exprima cantitatea de lapte care este in sanul tau.
Folosim pompa fiindca ne dorim sa stimulam secretia de lapte fiindca bebe este somnoros si sanul nu este suficient stimulat.
Folosim pompa daca prinderea nu pare a fi buna sau capacitatea lui bebe de a suge este influentata de starea lui generala si atunci avem nevoie de controlul alimentatiei lui bebe.

Dar aceasta afirmatie nu este valabila de rutina, daca situatiile de mai sus nu sunt prezente.

Acestea sunt parte dintre cazurile speciale cand pompa ne poate aduce un ajutor.

Exista in aceasta lume virtuala si reala mamici care se simt impovarate de atatea NU uri incat simt ca este atat de greu sa alaptezi si atunci ideea renuntarii este mai la indemana.

Dragelor, dragilor,
Fiti atenti cu negatiile si interzicerile din viata voastra fiindca ele impovareaza si nu fac decat sa trezeasca dorinta de a renunta sau de a incalca limita impusa si in acest caz ma refer la relatia cu propriul copil, relatia cu sotul.
Imi doresc ca pe acest blog sa pot dezvolta toate aceste laturi si in fiecare zi sa pot exprima bilantul zilei.



Cu drag am scris pentru voi,
Si imi doresc sa fi extras ideea de baza pe care imi doresc sa o transmit!
Liliana Tudose