O nastere pura, gand pentru mame, pentru parinti

Exista etape in viata cand cautam mai mult decat cunoastem azi.
Priveam oamenii mai in varsta decat mine si imi placea sa ma incarc din intelepciunea lor.
Ii admiram cum pe masura ce trec anii capata mai mult interes pentru a descoperi istoria, geografia, fizica, multe alte stiinte si evolutia omenirii.
Se pare ca exista o varsta pentru toate.
Eu insami simt cum pe masura ce trec anii, descopar si capat interes pentru a cunoaste domenii care la un moment dat imi creau blocaje sau le refuzam.

Acum patru ani am cunoscut un om care a privit spre cer, in timp ce eu eram impovarata de cumparaturile de sarbatoare si s-a luminat la chip.
Mi-a spus ca abia asteapta sa vina Craciunul. Nu am pus intrebari. Dar in acea etapa a mea nu vedeam decat "luna cadourilor" a vizitelor care cateodata ma impovarau, a pregatirilor care ma oboseau si creau agitatie in interiorul meu si al familiei mele.

Mi-am spus doar:
"Mi-as dori sa ma pot elibera de ceea ce simt azi, sa pot astepta sarbatoarea cu bucurie"
De multe ori in viata admir oamenii sau apreciez situatiie in care oamenii reactioneaza intr-un mod placut mie, asa cum eu nu am capacitatea de a reactiona in acel moment.
Si, doar imi propun:
"Si eu voi avea aceasta stare la vremea potrivita."
Imi plac lucrurile pozitive care ne indeparteaza de aceasta lupta a vietii, cand cateodata ne lasam purtati de orgolii, de lupte ale cuvintelor, de atitudini si situatii care par ca sunt echilibrate, dar defapt sunt mari consumatoare de energie.

Traim o lume in care consumam emotii fiindca ne-am creat un mod de a exista.
Am apreciat acei oameni care au avut calmul si care au stiut sa echilibreze situatia cu liniste, care nu au actionat conform principiului "Dinte pentru dinte".
M-am intrebat ce au diferit acesti oameni?
Ei erau puternici. Erau inteligenti, siguri pe sine si plini de iubire si intelegere fata de ceilalti.
Am apreciat acei oameni care daca au primit o palma, nu au exprimat furie si au dat alte palme.
Ei au zambit si fie s-au retras pentru a reveni din nou zambitori, iertandu-i pe cei care i-au atacat.
Ei au venit cu solutii, iubire, impacare.
Gandeam:
"De unde aceasta intelepciune? De unde aceasta putere de a schimba si de a fi diferit intr-un sens pozitiv?"
Acestea erau cateva dintre modelele mele si asteptam sa pot avea si eu intelepciunea.
Am invatat sa astept fiindca fiecare zi isi are vremea ei, iar vremea mea este sa primesc ceea ce am deja pentru azi, iar pentru maine voi primi ceea ce voi fi pregatita sa primesc maine.

Acesta este un lung proces.
Sunt pregatita sa primesc, sa accept, sa schimb, sa lupt.
Sunt pregatita pentru un scop pozitiv pe care mi l-am propus.

Am vrut sa pot simti Craciunul, sa il pot intelege
Si astazi privesc aceasta zi prin prisma omului care da nastere, prin prisma omului care asista la minuni.
Ce este Craciunul? Sarbatorim nasterea "Fiului lui Dumnezeu"

(As vrea sa cititi pana la capat fiindca voi face multe paralele cu mamele si minunile actuale)

Nu am rezonat deloc cu aceasta exprimare.
Eu rationala, eu care am nevoie de dovezi, de multe teorii pe care trebuie sa le citesc ca sa pot intelege...

Si pentru a rezona am privit simpla poveste si o transpun prin ceea ce traiesc zi de zi
Acum 2014 ani sau chiar mai multi, se zvonea ca Dumnezeu va face o minune, asa cum astazi oamenii spun ca se vor intampla "diverse"-catastrofe naturale, minuni.
Toata lumea era pregatita sa se nasca un copil special. Nu stiau unde, cum si ce va face el.
In societatea de atunci se astepta minunea.
Cu ce fel de ochi era privita aceasta minune?

Cand ajung oamenii in astfel de situatii?
Cand exista o presiune, cand se simt impovarati, cand se asteapta ca un miracol sa aduca o rezolvare.
Eu spun mereu si voi cei care ati fost la cursuri stiti, spun ca oamenii in situatiile stresante din viata au nevoie de directii. Au nevoie sa stie clar ce au de facut.
Fiecare om era pregatit sa se intample minunea.
Ce fel de stare forma acest sentiment?
O stare de relaxare? De asteptare? Speranta? Atitudine pozitiva?
Uneori in viata daca asteptam, daca stim ca un lucru se va rezolva, putem sa avem relaxarea sa avem rabdarea sa se intample, iar toate caile ne indreapta catre ACOLO, fiindca instinctiv vom alege drumul de care avem nevoie.

Se spune ca a fost aleasa o femeie speciala, fecioara pentru a purta copilul sfant.
Daca observati am folosit doua expresii cheie in acest text "femeie speciala" si "copilul sfant"
De ce fac aceste referiri?
De prea mult timp ma intalnesc cu femei in a caror viata a aparut un copil cand ele se asteptau mai putin.
Ele au urmat multe tratamente medicamentoase, naturiste, inseminari in vitro...si totusi copilul mult dorit nu aparea. Au renuntat.
Multe dintre ele se indreapta catre Dumnezeu sau altele care deja aveau o relatie cu Dumnezeu isi spun ca lasa totul sa se intample, fara ca ele sa mai intervina.
Studiez aceasta categorie de femei de multi ani.
Expresia "Acest copil este o minune de la Dumnezeu" prima oara mi-a exprimat doar incantarea familiei si insemnatatea evenimentului in viata femeii. Ulterior aceeasi expresie revenea. Nu mai era intamplare.
Aceeasi intamplare revenea in viata altor femei, in acelasi context si intrebarea era:
"De ce venea mereu in viata mea?" De ce rezonam cu aceasta expresie si de ce eram adusa "intamplator" in prejma lor.

Cand Fecioara Maria s-a simtit speciala, a crescut pruncul cu mult drag, a fost inundata de fericire. Acum stiti ca toate starile mamei se transmit pruncului. Ea a crescut pruncul cu gandul ca este iubit si protejat de Dumnezeu.

Dragelor,
As vrea sa va indemn sa va simtiti speciale!
As vrea sa va indemn sa aveti incredere, chiar nimic nu este intamplator!
O intamplare, pe care ratiunea noastra o percepe negativa, iar ea vine astazi in viata ta, care te indeparteaza de visul tau de a avea un copil, ea vine cu un sens.
Si tu, draga mea, sti,
Fiindca scriu pentru tine aceste randuri,
E greau sa poti spera, sa pornesti pe un drum si sa simti ca el se naruie...
Sa poti sa accepti ca acest eveniment a venit cu un sens in viata ta.
Esti speciala si atunci cand un eveniment te surprinde. Afla sa vezi ce ai tu special.

Cand pruncul a venit si exista in interiorul tau, multumeste!
Cauta bucuria in tot ceea ce faci. Cauta bucuria in trupul tau si schimba-ti prioritatile, adapteaza-te mereu, dar nu uita ca esti speciala.
Ai fost aleasa!
Esti mama pruncului pe care-l porti!

De ce a fost "Fiul lui Dumnezeu" si al Fecioarei Maria special?
Ne place sa citim, sa ne ghidam actiunile dupa carti fiindca ne dorim sa ne crestem pruncii cat mai bine.
Citeam zilele trecute un articol care a inglobat multe dintre ideile mele nescrise inca:
"Femeia-mama este cheia fericirii copilului si a cuplului"
Titlul imi parea impovarator, imi parea ca imi creaza o mare responsabilitate.
Daca privim titlul articolului prin prisma cuvantului "responsabilitate" si acest cuvant il privam de "iubire" "daruire" ne putem simti impovarate.
Azi am rezonat cu ceea ce a simtit mama unui fiu deosebit de acum 2014 ani.
Consider ca ea a fost cheia echilibrului, a intelepciunii pe care a transmis-o fiului sau.
De ce?
Fiindca s-a simtit speciala, aleasa dintre femeile de pe pamant.

Uneori uitam sa ne simtim speciale, ne lasam purtate de poverile ratiunii, iar unicitatea noastra dispare.
Copilul noastru, da, primeste ceea ce noi transmitem!
Te simti speciala?
Vei darui acest dar unic copilului tau!
Cautati motive marunte pentru care sunteti speciale:
1. Fiul vostru v-a ales pe voi!
2. In viata voastra a aparut un copilas care cateodata este mai intelept decat ne asteptam noi!
Chiar si un nou nascut stie sa se opreasca din supt cand pe mama sa o doare sanul.
Un sugar stie sa doarma toata noaptea daca simte ca tu ai obosit dupa ce ai daruit neconditionat.
Un copil mai mare somatizeaza (face o boala) daca simte ca tu nu esti atenta la nevoile lui, in acest fel te face sa iti concentrezi atentia asupra lui.
Un alt copil poate sa faca tot felul de minunatii pentru a aduce fericirea in ochii tai, ca mama si in ochii tatalui sau.
Si multe alte exemple.

Alege astazi sa iti cresti copilul cu sentimentul ca esti inzestrata, ca ai o misiune speciala pe acest pamant, ca al tau fiu va primi intelepciunea, iubirea, iertarea, daruirea, sacrificiul...de unde altundeva decat de la tine?

25 Decembrie "Nasterea fiului lui Dumnezeu"
Sarbatorim cu totii.
Si noi am primit in dar mici ingerasi.
Sa ii pastram ingerasi,
Sa le pastram puritatea gandurilor prin gandurile noastre curate fata de ei si fata de ceilalti
Sa le pastram privirea curata acordandu-le incredere pentru actiunile lor
Sa le pastram demnitatea, respectandu-le alegerile
Sa le dam incredere, lasandu-i sa incerce
Sa le oferim siguranta, fiind langa ei atunci cand o cer si cateodata cand nu o cer
Sa pastram claritatea mintii prin ordinea ideilor pe care le transmitem
Sa le pastram calmul prin sustinerea si intelepciunea noastra
Sa ii lasam sa incerce, sa zboare, sa creada, sa descopere.

Mi-as dori sa pot creste un fiu...doi fii si o fiica asa cum mama aleasa de Dumnezeu L-a crescut pe Fiul sau.
Cu ce era ea speciala?

Iubirea este vindecatoare

Viata iti ofera un traseu. Convingerile de ieri se pot schimba azi sau pot fi intarite maine

Scriam in sfarsit de an 2013, azi doar am periat putin textul, voi reveni asupra lui peste un an?

Analiza, schimbari, consolidari

Au fost vremi cand auzeam despre oameni care isi faceau retrospectiva anului si isi faceau planuri pentru anul urmator.
Cateodata imi parea atat de simplu, iar alteori simteam ca traiesc ani de incertitudine si imi faceam un plan discret, cu multa probabilitate, dar presarat cu anumite convingeri pe care mi le formasem despre viata.
Texte care ma motivau si ma motiveaza inca, nu au fost inca de la inceput, ci viata mi le-a adus incetul cu incetul in fiinta mea.

La sfarsit de an, gandesc:

Daca imi fac un plan, reusesc!
Tot ce imi propun pot reusi!
Chiar daca imi fac un plan si el nu merge in directia in care l-am programat, intotdeauna gasesc o cale sa-l duc la bun sfarsit.

Oamenii sunt buni si intotdeauna am capacitatea de a ajunge la latura lor ascunsa cateodata, cea buna.
Un om care afiseaza un comportament agresiv sau poate unul tacut, ostil, ascunde un suflet bun, insa si-a format o "carcasa" de aparare pentru ceilalti. Viata lui l-a invatat sa raspunda astfel.

Cateva dintre convingerile pe care le-am acumulat de-a lungul vietii:

Daca mint, voi pierde. 

Intotdeauna cu adevarul voi reusi.

Adevarul spus in cuvinte frumoase si la vremea lui are mare valoare.

Tacerea si rugaciunea ma salveaza din multe situatii tensionate: 

• gasesc solutii
• primesc cu impacarea, fara sa ma simt lezata.

Cateodata si un conflict rezolva o situatie.

Mi-am asimilat expresiile: sunt responsabila, imi asum.

Imi permit sa grersesc, dar nu fac greseala intentionata! Caut solutii pentru greseli.
Ceilalti au voie sa greseasca. Pot sa ii iert.
Nu imi permit sa ma simt vinovata cand gresesc.
Nu caut vinovati pentru ceea ce mi se intampla. Intotdeauna ma intreb, cum am ajuns in acea situatie? Ce anume din comportamentul meu a generat o situatie, o stare, un comportament al celui de langa mine?

Am invatat ca iubirea este vindecatoare .

Vindeca-ti sufletul, inima, trupul iubind!

Azi constientizez ceea ce iubesc:

-iubesc sa scriu
-iubesc sa ascult
-iubesc provocarile din viata mea, ele vin cu un scop
-iubesc locul, locuri
-iubesc oameni, expresii, atitudini
-iubesc zambete, imbratisari, sarutari
-iubesc si accept ca pot fi si trista, dezamagita, obosita, fara solutii cateodata

-iubesc tacerea si momentele de singuritate 

Am simt sa va transmit aceste ganduri, ganduri vindecatoare pentru mine, ganduri de reusita, ganduri de iubire, de pace, ganduri normale pentru orice om.

Compromis lejer sau o decizie pentru viata?

Legarea trompelor uterine: un compromis lejer sau o decizie ce poate afecta viata?

Am simtit sa scriu asta pentru voi, pentru mine...
Am fost intrebata astazi daca legarea trompelor uterine se poate efectua si dupa nastere, la cativa ani, fara sa nasti.
Raspunsul meu strict a fost:
Din punct medical acest lucru este posibil, si este indicat ca aceasta interventie sa se efectueze laparoscopic.

"Dar pentru cine ma intrebi?" "Pentru mine, ma gandeam" imi raspunse.
Daca intr-o prima faza, eram relaxata si raspundeam strict medical, ulterior, am simtit o usoara neliniste.

Nu consider legarea trompelor o metoda contraceptiva. Imi pare o metoda invaziva, si fara intoarcere. Si... mi-am amintit cu mari emotii, aproape cu lacrimi, despre aceasta poveste, pe care simt sa v-o impartasesc:

La ora 10.00 
Programare pentru cezariana
Echipa se pregateste. Sarcina 38-39 de saptamani. 
Cezariana la cerere-la rece, asa cum stiti multi dintre voi, expresia.
O viitoare mamica, de 26 de ani, hotaraste sa se cezarieze, fiindca simte ca nu mai poate duce sarcina. Aparent bebelusul este bine.
Se incepe operatia cezariana si aflam ca pacienta a hotarat sa isi lege trompele uterine, fiindca nu isi mai dorea alt copil.
Medicul ginecolog o intreaba inca o data:
"Esti sigura ca iti doresti ligaturarea?"
"Da, ramane asa cum am stabilit!"
Se simte in aer dezacordul medicului ginecolog, medicul pediatru o mai intreaba o data:
"Stiti ca este o operatie ireversibila?"
"Stiu, si am hotarat impreuna cu sotul meu sa avem doar un copil"

M-am intors cu spatele, in timp ce asteptam nou nascutul, cu manusile sterile pe mana, le-am unit, si am gandit:

"Ai grija, Doamne, de puiul pe care ni-l vei incredinta! 
Ajuta-l, Doamne, sa fie un bebelus sanatos!"

Priveam in gol, iar doctorita pediatra mi-a povestit despre cazurile nefericite: cand micutii s-au dus in cer, cand sotii s-au dus in ceruri, cand au divortat.
Oare aceasta mamica, stia ca viata nu este intotdeauna asa cum ne-o programam, ca neprevazutul poate aparea fara voia noastra?

O mamica de 26 de ani, in inconstienta ei, facea in aceste clipe o alegere decisiva in viata ei de mama. 
Fiecare femeie este predestinata sa fie mama, este visul fiecarei femei.
Copilasul este extras din pantecul mamei. Plans viguros. Apgar 10.
Respiram usurati. Copilasul este bine. Manevrele initiale sunt efectuate, bebe este dus la incubator. 
Pediatra ne spune ca bebelusul este usor prematur, ca are 37 de saptamani si este cazul sa fie supravegheat.

Timp de sase ore bebelusul este bine, apoi aparatul lui respirator incepe sa se deprime, se instaleaza primele semne de oboseala ale lui bebe.
Adaptarea lui este ingreunata. Cele 37 de saptamani ale lui isi spun cuvantul, bebelusul traia confortabil impreuna cu mama lui, dar sigur, cand i s-au terminat resursele din burtica de la mama lui, nu a mai putut.

S-a intervenit. Medicatie, oxigenoterapie, starea se inrautatea vazand cu ochii.
Mama lui stia ca bebe este bine. Era in salonul postoperator si nu apucase sa-si vada copilasul decat cateva minute in timpul operatiei.

Alerta maxima. Stare generala grava. Se instaleaza CPAP-ul.
Timp de cateva ore nu am realizat de ce se intampla, ce impact emotional are aceasta experienta asupra mamei.
Toata noaptea bebelusul a fost in stare grava, timp de trei zile stationar.

Dimineata a venit mama sa isi vada micutul.
Oare cum sa-i raspundem mamei? 
Realitatea. 
In sufletul ei se trezisera sentimentele de vinovatie. 
Era o mare frica de moarte, frica de a-l pierde pe copilas.
Deja se simtea vinovata ca s-a opus tuturor celor care au sfatuit-o sa nu faca aceasta interventie ireversibila, prin care nu mai putea avea copilasi.

Era impietrita. Nu spunea nimic. Nu plangea. Astepta. Punea mana in incubator si gandea.
In fiecare dintre noi, cele care eram alaturi de copilasul ei, noi cadrele medicale, exista o mama care suferea alaturi de ea, dar care in interiorul ei, era usor frustrata ca o alta mama alesese sa cezarieze micutul la rece, pentru confortul ei, care..."Il suparase pe Dumnezeu"

Cu greu micutul s-a recuperat. A plans mult cand l-a vazut sanatos, dupa zece zile.
Ea, mama lui, cea impietrita in simtiri pentru multe ore.
A plans in hohote de fericire...
Adaptarea in salon i-a fost impovaratoare mamei...traia cu frica sa nu i se intample ceva...Orice semn banal il observa si ii dadea o conotatie negativa.

S-au externat sanatosi.
Pareau fericiti.
Ii priveam cum se indreapta seriosi catre iesire si am gandit ca:
Aceasta mama va trai vesnic cu frica de a nu-si pierde copilasul.
Ceea ce s-a intamplat in maternitate a fost o mare cumpana, dar care i-a deschis o portita grea mamei...Poarta catre frica de a nu-l pierde...
Acest micut va creste cu o mamica vesnic tensionata. 
Cum se va dezvolta el fizic si emotional?
Cu toate stim cate emotii avem cand ni se imbolnavesc copiii, sotii sau rudele apropiate si cum le controlam.

O simpla decizie a unei femei, poate schimba o viata, doua sau chiar mai multe destine.

Asa cum spuneam sustin alegerea informata!
Informati- va!
Aveti in vedere si situatiile negative!
Apoi analizati cu care dintre ele traiti confortabil.

Sarcini pierdute, frica pierderii

Mi-am propus sa abordez anumite teme prin care sa ofer raspunsuri la intrebari multora dintre voi.
Asa cum va spuneam, viata poate sa ne ofere surprize si din ce in ce mai multe femei, datorita stilului de viata complet schimbat, reusesc sa obtina o sarcina cu greu, iar daca o obtin, au crescut considerabil sansele ca sarcinile sa nu treaca de primul trimestru de sarcina.

Nu mi-am propus in acest subiect sa dezvolt de ce aceasta  etapa, fiindca vreau sa evidentiez sentimentele femeii care a pierdut o sarcina si dupa aceea obtine o alta cu dificultate sau pur si simplu se intampla minunea in viata ei, a lor ca si familie.

Sarcina poate decurge normal, femeia se simte fericita, traieste sentimente unice, dar adesea se indreapta catre medic pentru a avea confirmari ca sarcina decurge normal, ca bebelusul este sanatos. Ele pot afisa o usoara agitatie sau pot ramane calme, dar cu increderea ca "Totul va fi bine!"

Adesea aceste gravidute se indreapta catre o operatie cezariana, intrucat medicalizarea sarcinii, urmarirea ei atenta cat si finalizarea acesteia cu un act medical chirurgical, reprezinta o metoda sigura pentru bebelusul sau.
Cele mai multe femei din aceasta categorie se lasa purtate de sfaturile medicului, medicilor, depind de ele si traiesc prin ele.
De aceea sarcina se incheie cu o cezariana, fiindca considera ca este metoda cea mai sigura pe care o stabileste medicul, implicarea personala fiind minima, fiindca exista teama de esec.

Am lucrat cu gravidute care au trecut prin experientele de mai sus, dar au hotarat sa se indrepte catre o nastere naturala. Au urmat cursurile Lamaze, s-au pregatit psihic riguros si considerau ca sunt pregatite sa treaca prin aceasta experienta.
Insa, la ultimele controale situatia se schimba:
Fie medicul ginecolog recomanda o operatie cezariana pentru siguranta copilului: copil cu greutate mare la nastere, circulara de cordon,
Fie travaliul nu se declansa si atunci se impunea cezariana.

Cele mai multe femei au creat anumite circumstante in viata lor, emotionale sau fizice care au dus catre predarea puterii cadrelor medicale, din frica de a nu face rau propriului prunc ce-l purtau in pantece.

Am analizat cum au evoluat aceste femei, aceste cupluri.
Intr-o prima etapa, femeile erau fericite, iar eu le incurajam sa ramana in grup, fiindca motivele pentru care s-au indreptat catre cezariana au fost reale si valabile pentru ele in circumstantele create. Ceea ce au trait ele era firesc, era frica de a nu face rau copilasului, frica de a nu-l pierde.
Apoi aceste mamici au inceput sa digere experienta, iar cu timpul s-au intors la vechea lor dorinta de a naste natural. Intrebandu-le, am aflat ca isi doresc ca urmatoarae sarcina sa o finalizeze cu un travaliu si o nastere naturala.

Astazi,
recomand ca fiecare femeie care a trecut prin trauma pierderii unui micut din pantecul sau sa povesteasca despre asta, sa isi inteleaga si sa isi accepte sentimentele, neputinta si sa isi planga pierderea.

Adesea sunt chemata pentru consilierea in alaptare a copilasilor alaptati, dar plangaciosi.
Observ mamici agitate, vesnic tensionate, care nu reusesc sa intre decat intr-un echilibru aparent. Ele au nevoie de directii, de aceea mentin cu ele o legatura stransa, insa am intalnit si mamici care traiesc cu frica de a nu i se intampla ceva micutului, nu isi pot depasi frica pieredeii unei sarcini si adesea sentimentele ii revin.
Orice plans al micutului, orice semn de usoara boala declanseaza in mamica teama.

Sunt aspecte pe care multe dintre noi le-am neglijat, nu le-am crezut ca fac parte din ceea ce am devenit azi, din experienta pe care o traiesc AZI.
Daca AZI simti ca nu traiesti confortabil cu ceea ce a fost IERI, plangi, vorbeste despre asta!

Fericirea de a fi femeie

Tu, femeie, ai fost creata sa daruiesti fericire!

Cum sa nu raman impresionata de fiecare femeie pe care o simt cum se transforma?
Simt cum femeia ramane insarcinata si, trece prin diverse stari: de la fericire la frica, de la incredere la stari de anxietate, de la daruire la renuntare...

Si... sarcina este doar o parte din devenirea noastra ca femei.
Sarcina ne pregateste pentru sentimentele maxime de fericire pe care le vom simti cand ne vom naste puii.
Sarcina este primul pas in acceptarea starilor negative care pot aparea in sufletul nostru, dar pe care invatam sa le depasim din dragoste
Sarcina si puiul pe care il purtam in pantec ne dau un statut special, acela de a fi mame, de a ne bucura din lucruri marunte (atat de marunte cateodata...) pentru a uita micile sau marile griji pe care poate sa ni le ofere un bebe nenascut si mai apoi copilasul pentru care ne simtim atat de responsabile...
Sarcina inseamna uitarea de sine, adaptarea trupului si a sentimentelor noastre fiindca ne dorim un pui si stim ca acel pui ne aduce fericire.

O...nasterea!!! Urmatoarea etapa. Nasterea unei mame!
Vise, ganduri, planuri...devin realitate?
Un alt exercitiu de uitare de sine:
Uitam ca ne doare,
Uitam ca nu mai avem un program,
Uitam ca uneori ne depasim atat de mult limitele,
Uitam.
Dar nu uitam esentialul, nu uitam care sunt nevoile copilasului nostru si nu uitam "uitarea de sine" pentru tot restul vietii noastre.

Uitarea de sine cu daruire arata dragostea nesfarsita pe care poate sa o simta o mama.
Uitarea de sine inseamna sa iti pese de el, de copilul tau, de copiii tai si sa fii acolo mereu cu el, pentru el, oricand si oricum.

Uitarea de sine inseamna sa te doara cateodata inima, sufletul si sa ai incredere il EL, in copilul tau, sa ai incredere in instinctele tale de mama si sa sti ca TU sadesti sentimentele copilului tau.

Uitarea de sine inseamna sa zambesti atunci cand nu simti sa faci asta, dar daca TU ca mama, UITI sa ii arati copilului tau ca viata este frumoasa, ca zambetul creaza fericirea, ca zambetul te poate ajuta sa vezi mereu partea plina a paharului, atunci cum te poti astepta sa ai un copilas fericit?

Uitarea de sine o ai atunci cand credeai ca anumite lucruri sunt importante pentru tine si...de dragul copiilor tai, ti-ai schimbat modul de a gandi de a actiona...Fiindca sti ca, uitandu-te pe tine, recladindu-te mereu pe TINE, cladesti un suflet increzator.

Uitarea de sine?
Sa uiti sa vorbesti, atunci cand este musai sa asculti!
Sa uiti sa plangi, atunci cand este musai sa zambesti!
Sa uiti sa iti fie teama, atunci cand este musai sa reusesti!
Sa uiti ce este frica cand este absolut necesar sa hotarasti!
Sa uiti ce te doare, fiindca iertarea si uitarea sunt vindecatoare!
Sa uiti sa ceri, fiindca ai atatea de oferit!
Sa uiti slabiciunea ta, caci copilul tau se bazeaza pe puterea ta!
Sa uiti ce zi este azi, fiindca zilele curg!

Si atunci,
Nu avem cum sa uitam rolul mamelor noastre in devenirea noastra ca adulti.
Nu avem cum sa nu o vedem pe mama noastra, cum a trecut si ea prin ce trecem noi astazi, dar in alte dimensiuni.

Nu avem cum sa nu observam ca:
Femeia are un statut special in viata.
Am fost inzestrate cu cel mai minunat DAR-HAR, acela de a CREA, a NASTE, a CRESTE, a DARUI.

Draga mea,
TU POTI DARUI FERICIRE!

De ce nu dorm copiii alaptati?

De nu dorm bebelusii alaptati ziua si chiar noaptea? Poate aparea aceasta intrebare si la un bebelus de cinci luni?
De ce sunt tot mai multe mame obosite si centrate pe somnul bebelusului?
Cum a evoluat alaptarea in zilele nostre?

Selectii din discutiile cu mamicile in timpul consilierii in alaptare, Liliana Tudose

CREDINTA mea este urmatoarea:
O mama din zilele noastre are multe temeri.
De aceea ele isi doresc sa fie mame perfecte: citesc mult, afla cele mai bune metode de a creste copilul, sunt deschise sa invete, invete, invete....dar...

Uita esentialul: sa isi asculte trupul, sa isi asculte instinctele.
Sa simta ca defapt le place enorm sa stea cu bebelusii in brate si sa ii tina lipiti de ele.
SA SIMTA!
Uita sa simta ce inseamna sa fii natural, degajat si sa nu te incadrezi atat de mult in limitele "normalitatii anormale" pe care ni le-a fabricat societatea.

"Normalitatea anormala" a societatii ne creaza o stare de nesiguranta, o vesnica senzatie ca: nu fac CUM trebui, nu fac CE trebuie, nu fac CAND trebuie.
Starea de nesiguranta creaza o anormalitate in ceea ce preia copilul nostru de la noi. Copilul nu intelege de ce mami simte ca ii place sa il tina in brate, dar in egala masura tot EA vrea sa-l desparta. Copilul este neincrezator in ceea ce primeste de la mama lui si atunci nu poate sa isi constientizeze INSTINCTELE.

Si acum este vremea sa vorbim despre INSTINCTUL copilului. Noi, ca si mame ii putem directiona sa creasca prin verbul a SIMTI. Daca ii inducem reguli, iar copilul nu le intelege, instinctul lui spune ca nu este in regula, atunci apare lupta sa interioara. Trupul (instinctul) lui spune si CERE ceva, pe cand ceea ce primeste de la mama este altceva.

Mama nu constientizeaza ca trimite mesaje false si inconstante copilului si atunci copilul nu poate intra intr-o normalitate. De aici apare agitatia, somnul superficial si vesnica dorinta de o o simti pe mama alaturi, fiindca deja s-a dezvoltat teama de separare a copilului, respectiv frica de a nu fi despartitit de mama.

Intrebari cheie pe care ar trebui sa ti le pui, daca iti raspunzi sincer, daca iei legatura cu un consilier in alaptare, iti poti gasi raspunsul si rezolvarea pentru somnul tau sau al bebelusului.

Te-ai gandit tu, mamica, cat de mult dormi acum? Si cat de important este somnul pentru tine? Cum era somnul tau inainte de a naste? Ce asteptari ai ACUM de la somnul tau?

Cine este implicat in cresterea copilasului? Cat de centrati sunt CEILALTI pe somnul TAU si al copilului tau?
Care sunt CREDINTELE tale despre somnul copilului si care sunt credintele celor cu care TU intri in contact cel mai des?

Copilasul care este alaptat se poate trezi noaptea din ora in ora, daca tu contabilizezi somnul, timpul cat sta la san, se creaza un cerc vicios, iat tu, mama, nu te vei putea relaxa cu adevarat. Vei avea in subconstient teama sa nu gresesti.

Despre somnul de zi.
Un copilas de cinci luni este ca un burete, primeste foarte multe, este in etapa de acumulare de noi achizitii motorii si emotionale.
Somnul unul copil de 5 luni poate sa fie destul de limitat, la aceasta varsta are nevoie sa se joace, sa ii povesteasca mami despre jucarii, despre ce simte, despre anumite pozitii in care vede. Are neoie mai mult ca oricand ca mama sa ii prezinte lumea, in bratele ei sau impreuna cu ea, sa il ajute sa descopere lumea si in pozitie sezanda.

Este o etapa cand se poate desprinde temporar de mami, o etapa importanta aceea de a sta in sezut si de a descoperi jucariile, de a se intande dupa jucarii. In aceasta perioada somnul poate sa fie limitat. Nu este necesar sa doarma foarte mult. Un somn de noapte poate sa ii fie suficient si o stare de somn superficial la sanul mmamei ii poate fi de ajuns.

De multe ori copilasii sug ziua si intra intr-o stare de relaxare totala, nu intra intr-un somn profund, astfel incat sa se poata desparti de san, dar prin supt isi secreta cantitatea de endorfina astfel incat sa isi relaxeze organismul si sa aiba suficiente resurse pentru a functiona. Acesta poate fi un somn odihnitor pentru copilas.

"O mama care alapteaza la un moment dat va intra in starea de realaxare incat nu mai monitorizeaza CARE san, CAND si CAT san. La aceasta varsta poti dormi si lasa fata sa suga jumatate de noapte dintr-un san si cealalta jumatate din celalat sau poti alterna sanii in functie de "cum iti spune sanul" Un san plin arata ca trebuie supt, durerea in san arata ca ...este vremea lui. Sau daca fata plange si pare ca nu mai vreau un san, iar tu simti ca celalalt are mai mult, da-l pe celalat."

Somnul de noapte al mamei nu trebuie sa fie impovarat de grija CAT, CUM, CAND si DACA.
O...!!! O sa folosesc o expresie draguta: Ca sa fii o mama relaxata si sa alaptezi iti trebuie o doza de nesimtire! Pentru a alapta nu ai nevoie de studii, de facultati, de carti. Pentru a alapta noaptea este suficient sa sti ca este singurul lucru de care are nevoie copilasul tau si nu de altceva.

In unele cazuri mamele si toata familia isi creaza ritualuri si un SCOP in a adormi copilul. Centrarea pe un anumit lucru si mai ales cand ne dorim din tot sufletul ca acel lucru sa ne reuseasca, ne indreapta adesea catre dezamagire, poate chiar esec.

Esecul in alaptare poate fi programat
In acest caz putem vorbi despre programarea negativa: undeva in inceputuri ar fi putut existat o frica a ta, a tatalui, a mamei a unei persoane care era langa tine, centrata pe somnul bebelusei. Adesea ne raportam la experientele celor din jur: experiente poztive sau negative. Ambele ne pot influenta: o experienta pozitiva a altei mame iti creaza un sentiment de nesiguranta, poate apare sentimentul ca nu esti suficient de competenta, suficient de buna si de aici apare nevoia de a citi, de a te informa, de a CREDE ca in alta parte exista solutia si nu in INTERIORUL TAU.
In capacitatea ta de a STI si de a-ti SIMTI copilasul.

Pot fi si experientele negative ale altora iar tu preiei inconstient frica sa nu treci si tu prin asta sau poti prelua resemnarea ca bb al tau nu doarme si te vei CHINUI asa cum au facut si alte femei.

Poti raspunde programarii negative a societatii prin ceea ce simti.
Iubeste-ti copilul neconditionat, invata relaxarea si asteptarea si vei simti ce isi doreste copilul tau.
Si,
Stiti care-i minunea copilul isi va dori ceea ce iti doresti si tu, dar nu constientizezi: somnul cu tine, imbratisarea ta, fericirea ta.

Defapt scrisesem povestea Vioricai, VBA2C

In data de 16 mai 2014 scriam:
Pe un grup de suport in alaptare am fost provocata sa vorbesc despre nasterea Vioricai VBA2C

Ma gandeam ca am postat mesajul cu mult suflet, pe grupul nostru bbcenter, dupa ce m-am intors de la spital plina de gustul reusitei iar fetele care au vazut mica si razleata mea postare au preluat-o si au revolutionat lumea mamiceasca.
Am raspuns acolo si fac si aici un scurt rezumat, axandu-ma pe calitatea mea de privitor emotional, insa experienta povestita de mama are cu totul are semnificatie si o alta conotatie.

Noutatea este ca un medic a acceptat VBA2C? NU.
Asa cum spunea Adina Matei (mamica cu reusita nvdc in Constanta), pe acel grup, am avut si dupa trei cezariene, cumnata Cristina Diaconu (alta mamica cu reusita NVDC)
Uterul se reface dupa cezariene, iar prin supravegherea atenta a travaliului poate fi depistata din timp ruptura uterina. Aceasta este o varianta pur medicala pentru care multi medici refuza ideea, insa...

O vbac este grea in primul rand din punct de vedere emotional. Prima vbac din Isis, de acum patru ani, am scris-o in jurnalul Isis, apoi au venit multe femei crezand ca o pot avea numai daca medicul este de acord...si au avut acordul dar nu au reusit.
Apoi au nascut si femei care au reusit singure, dar intotdeauna l-au avut pe Dumnezeu intr-o relatie pozitiva si foarte apropiata, au avut un psihic antrenat pentru situatii de stres si o credinta pozitiva.

Daca veti intreba mamicile care au avut vbac vor spune ca nu e simplu. Si nu e. As spune ca, mai degraba, sa nu porniti la drum daca nu aveti garantata reusita, ma doare sufletul cand gasesc in saloane femei venite din departari crezand ca vor reusi, si totusi, intr-un punct ele cedeaza si se intreaba cu voie sau inconstient catre o alta cezariana.

Dezamagirea pe care o au femeile care au doua cezariene dupa incercari de nastere este foarte mare. Multe traiesc in continuare cu sentimentul de neputinta, declarat sau ascuns. Toate ma intreaba daca dupa doua cezariene pot naste totusi natural. Aceasta intrebare exprima atat de mult...

O vbac vine cu multa informare valabila, dar nu axata catre pericol si studii axate pe nereusita medicala, curs lamaze si doula.
In acest caz reusita este de 80%.
Stiu ca se practica sa se faca cursul cu altcineva si sa fie doula alta persoana. Colaborand cu colegele mele din Bucuresti care fac cursuri am fost rugata sa fiu doula pentru gravidele care nasteau in Constanta. Au fost cazuri cand s-au creat anumite situatii si gravida a renuntat. Relatia pe care eu o creez in timpul cursului este importanta pentru a cunoaste persoana, pentru a exersa anumite situatii, o consiliere amanuntita care ma va ajuta sa pot gestiona momentele cheie, emotioanale ale gravidei care naste. Daca nu sunt prezenta ca doula, ea are o pregatire temeinica fiindca in timpul cursului s'a exprimat, a descoperit frici, a sesizat anumite situatii in care poate pierde controlul. Toate acestea o ajuta.

O vbac o poti avea daca esti pregatit. Eu le recomand acum tuturor fetelor sa nu plece la drum fara curs, este ca si cum ai pleca la drum cu benzina fix pentru 2000 de km, intr-o tara straina, fara sa anticipezi ca te vei rataci. Ratacirea inseamna momentele de slabiciune pe care poate sa le aiba gravida si partenerul care este necesar sa stie aceeasi inforatie, sa aiba un plan de interventie in cazul in care situatia poate parea dificila. Ratacirea poate aduce cu sine o alta cezariana pe care o poti evita.

Ce fac concret eu: pregatesc gravida pentru mediul nasterii in care va fi ea, fiindca este esential si cand ma refer la mediu includ echipa si relatia cu ea.

Despre Viorica din Iasi, ea stia despre noi pe internet din povestile pe care le-am scris, a trimis email catre Isis si a luat legatura cu o buna prietena a ei care s-a mutat in Constanta si este din grupul BB Center, Diana. In felul acesta am aflat despre ea ca va veni in Constanta, dar in egala masura, am consiliat-o si prin email, acesta fiind directionat catre mine. A venit la consultatie la dr. Zaher si dr. Ciornei. Apoi am facut un modul de curs comasat, am adresat intrebari cheie pentru a o cunoaste, am stabilit un plan emotional, apoi am organizat un grup de suport cu mamicile care au nascut pentru a o ajuta sa cunoasca mai multe detalii.

Travaliul s-a declansat sambata noaptea, contractiile erau usoare, suportabile. Duminica noaptea au devenit dureroase si s-a internat, erau foarte dese la 5'3 minute, avea dilatatie doi. A stat internata cu aceste contractii care nu produceau dilatatie mai mult de 48 de ore, obosita, epuizata. In acest timp, eram cu alta graviduta in travaliu care era intr-un stadiu mai avansat (a nascut prin cezariana lotus dupa ce a ajuns la dilatatie 10, prima din Ro, alta poveste miraculoasa pentru mine si sunt atat de fericita!!!) si am simtit psihicul ei, am oferit cateva sfaturi.

Mamica extrem de puternica, determinata, stiam ca va reusi, avea multe experiente in viata in care reusise cu inversunare, singura, fara sprijinul celorlalti.

Marti la ora 18 m'a sunat ca are dilatatie 4 si ca este foarte obosita. Acesta este mesajul pe care-l stabilesc cu mamicile: sa ma sune daca simt ca au nevoie de un sfat, sprijin, este o directie pe care o dau, decat sa se indrepte catre o atitudine negativa, centrare pe pericol, le ofer aceasta solutie si impreuna gasim un mod de a depasi situatia.

Travaliul a evoluat repede, la 24 a nascut.
A fost lin, dar extrem de dureros, a fost calma si isi simtea trupul isi alegea pozitia, il avea pe sot alaturi, primea cate o aprobare sau confirmarea ca travaliul este bine din punct de vedere medical si bb este bine. A simtit singura nevoia de a impinge, mai repede decat ne asteptam, a impins spontan si uterul a ramas intact. A avut o ruptura mare de perineu datorita unei fragitati a tesutului, cat si vitezei de expluzie pe care nu a putut-o controla. A folosit pozitii favorabile de impingere.

Au fost situatii la sfarsitul travaliului cand bataile inimioarei cresteau pana la 150, insa Viorica a avut un psihic extraordinar si prin respiratie reusea sa le scada vazand cu ochii. Monitorizarea s-a facut intermitent. BB lusa s-a nascut putin buimaca, adica expulzia a grabit-o si mami nu a avut-o imediat pe piept fiindca se parea ca acele batai anuntasera o usoara oboseala a ei.
S-a intervenit imediat, aspiratie si oxigen si dupa o ora era la sanul mamei.

Cu mult drag am scris azi, in miez de noapte pentru voi,
Liliana Tudose

Ulterior povestea Vioricai a aparut pe unul dintre site-uri si a populat blogosfera

Nasterea copilului schimba viata de familie

Suntem intr-o Romanie unde femeile incep sa se informeze din ce in ce mai mult.
Venim dintr-o Romanie unde cadrele medicale, autoritatea din orice sistem, fie el medical, invatamant, financiar, avea cuvantul definitiv.

Am fost crescuti cu frica de autoritate, poate cu respect pentru autoritate.
Am fost crescuti sa acceptam ca altii pot avea o parere pentru noi, daca se pare ca sunt mai pregatiti in acel domeniu sau mai mult, au multe diplome in acel domeniu.
Am fost crescuti sa acceptam si sa facem asa cum spune autoritatea si cum poate, face toata lumea.

Aceasta este educatia multora dintre noi, si am inceput sa ne punem din ce in ce mai des intrebarea de ce multi dintre noi sfideaza autoritatea sau chiar intra adesea in contradictie cu regulile scrise, dar neintelese?
Tinerii, adultii doresc sa isi exprime parerea si sa aiba un punct de vedere atunci cand au de luat o decizie.

Daca ne construim o casa, exista o schita a proiectantului, un plan al inginerului si un protocol al muncitorilor.
De fiecare data cand suntem pe acest drum, cand ne dorim sa construim o casa, ne informam si cautam acesti oameni care pot reprezenta autoritatea, acesti oameni care pot avea si sigur au mai multe cunostinte decat noi in acest domeniu.
Dar,
Ne consultam cu ei, ei ne respecta si daca pot aparea contradictii, cu lejeritate ne putem retrage din colaborare si cautam un alt specialist.
E atat de simplu!
E casa noastra, in ea vom locui noi si dorim ca aceasta experienta sa fie unica, asa cum o dorim pentru multi ani.

Experienta nasterii este constructia pentru un inceput nou in familie.
Experienta nasterii creeaza amintiri care raman toata viata, in care femeia se poate simti unica, valorizata, importanta, iubita, respectata, sustinuta.
Alteori, femeia se poate simti singura, folosita, manipulata, fara importanta, nesustinuta...si ea isi poarta experienta toata viata.
In lant apar reactiile imediate:
Cand femeia s-a simtit singura in travaliu, cand nu a avut sotul alaturi, cand a simtit ca un cadru medical a profitat de increderea ei, cand a fost chiar manipulata, ba chiar a fost bruscata cateodata, ea dezvolta sentimente de neincredere.

Stiti, posibil multi dintre voi sa va intrebati, de ce scriu toate acestea?
Fiindca voi nu ati simtit asta!
Voi ati simtit cu totul altceva...dar totusi se pare ca nu ati avut lapte suficient, ati dezvoltat depresii, asa cum fac toate mamele, fiindca pare a fi normal...
Si totusi, pare ca nu ati avut lapte si ati intarcat...
Si pare ca relatia voastra de cuplu se "intristeaza" dar...este normal, fiindca asta li se intampla multora dintre cunostintele voastre!

Pare sa fie normalul negativ al fiecarei realtii:
Sotul doarme in sufragerie, ca plange bebelusul si...
Raman de se separa mult timp dupa nasterea copilului si relatia se poate rupe in multe aspecte constientizate sau nu....

Si sotul poate sa intre in tiparul taticului neglijat, neiubit, fara atentie, fiindca mama este mult prea dedicata copilului si il uita pe EL, tatal....

Si mama poate sa fie nervoasa, sa iste certuri, sa simta ca este neajutata, ca este atat de greu sa cresti un copil, sa ai nopti nedormite...
Dar altii zic ca este normal, asa o fi...
Si relatia isi urmeaza un curs negativ, nefiresc, acceptat...
Si copilul primeste ideea ca mami si tati sunt impovarati, dar asta este normaloitatea lui...

Cati dintre voi ati stiut ca puteti avea altfel de experiente de parinti, daca va faceti marele proiect al sarcinii, nasterii, modului cum discutati cu medicul, cadrele medicale, alegerea locului nasterii?
Cati ati stiut ca puteti gestiona aceste sentimente si ca puteti avea solutii pentru mai tarziu, daca stiti sa gestionati doar aceasta tranzitie, nasterea?

Va invit sa reevaluati autoritatea medicala din Romania.
Sa va faceti un plan viguros pentru inceputul vietii de familie, in care sa porniti impreuna, sa va asumati travaliul ca o experienta emotionala a cuplului, a capacitatii sau incapacitatii voastre de a fi parinti buni, mai buni, de a ramane sau de a crea fericirea in cuplul vostru.

Nasterea este tranzitia.
Stiu ca daca vei citi cele scrise de mine,
Poti simti ca ai trecut prin cele de mai sus,
Poti simti ca nasterea ta putea avea un alt curs
Poti simti ca iti curg lacrimi gandindu-te ca poate puteai sa alaptezi...
Poti simti ca poate nu ai fi trecut prin acea tristete de dupa nastere,
Prin incapacitatea de a te ocupa de copilul tau,
Prin incapacitatea de a sti care sunt nevoile lui
Prin incapacitatea de a te simti mama competenta pentru copilul tau.

Stiu ca poti simti ca poate,
Sotul tau nu s-ar fi indepartat de tine
Stiu ca poti simti ca,
Relationarea cu sotul tau ar fi putut fi alta...

Si astazi,
In incheiere as vrea sa iti spun aceasta poveste, TU, draga prietena daca o citesti, as vrea sa stii ca este modul meu prin care iti spun ca imi pasa de tine:

EA a ales cezariana-modul decent de a naste.
EA sustine vehement ca este cea mai buna metoda de a naste pentru femeia moderna.
EA a ales sa nu alapteze inca de la nastere.
EA crede ca alaptarea afecteaza relatia sexuala a cuplului.
EA crede, afirma ca traieste confortabil in relatia ei.
EA este prea vehementa si cateodata agresiva pe grupurile de suport pentru alaptare si nastere naturala.
EA oare doreste sa se convinga pe ea, ca a luat cea mai buna decizie?
EA a ales ca bebelusul sa aiba camera sa.
EA este frustrata ca bebe are nopti nedormite.
EA il implica pe sot reprosandu-i.
EA crede ca bunicii acorda o buna educatie copilului.
EA crede ca are un sot minunat ca este atat de implicat.
EA crede ca nu este iubita. NU simte ca este iubita de sotul ei, nici macar de fata ei nu este convinsa ca o iubeste...
EA crede ca regulile sunt importante in educatia copilului.
Ea adesea este nemultumita.
EA adesea tipa la sot si copil.
EA crede ca copilul il iubeste mai mult pe tati.

EA crede ca aceasta viata este normala.
EA crede ca aceasta este viata normala de cuplu.

Si totusi...
De ce adesea tipa la copilul ei?
De ce adesea cauta aprecierile si iubirea celorlalti?
De ce atat de multe tigari in viata ei?

EA traieste confortabil in normalitatea ei, negand ceea ce simte, fiindca este greu sa accepti ca lucrurile simple nu aduc intotdeauna cele mai mari satisfactii.

LUPTA sa ai o experienta buna a nasterii!
Informeaza-te!
Schimba tiparul familiilor nemultumite si schimba incepand cu tine!

Daca deja esti aici, haideti impreuna sa constientizam si sa schimbam.
Nu accepta normalitatea nefericirii, a frustrarii in viata ta.
Am fost creati pentru a fi fericiti!
Putem sa fim fericiti, acolo unde suntem, luptand, rezolvand, trecand prin experiente dureroase, grele, lungi...
Dar,
Fuga,
Neimplicarea,
Scurtaturile
Nu aduc satisfactii!

Cu mult drag pentru voi am scris,
Eu-copilul mamei mele
Eu-femeie
Eu-sotie
Eu-mama copiilor mei
EU-cea inclinata catre invatare si analiza

Liliana Tudose

Mama mea e casnica sau fara ocupatie?

Mama casnica sau fara ocupatie?

Ce rezonanata au avut aceste cuvinte in sufletul meu!
Ma intreb daca si in al tau, cel-cea care ma citesti acum...

Ieri in timpul cursului de "parintit", in sala fiind gravudute cu sotii lor, am initiat un joculet prin care imi propuneam sa sustin defapt temele de curs pe care le aveam planificate.
De multe ori, exista cursanti care isi doresc sa noteze, sa asculte mai mult decat sa se implice.
Insa, se pare ca, cei mai multi doritori de informatie care ajung in sala mea au informatii, dar isi doresc sa faca o selectie pertinenta a lor pentru a o folosi mai tarziu.
Cum spuneam, cursantii au nevoie sa se descopere si sa vorbeasca despre credintele lor, despre temeri, au nevoie de confirmari.
De aceea jocurile au rolul de a initia discutii si de a permite oamenilor sa se descopere prin prisma a ceea ce povestesc ceilalti cat si prin prisma celor spuse de ei.

"Ce asteptari ai de la viitorul tata?"
"Ce asteptari ai de la viitoarea mamica?"
Intrebari adresate celor din sala, femei si barbati, viitori parinti.

Daca esti mamica, daca esti o viitoare mamica....
Daca esti un sot, viitor sau actual tatic...
Iti spun sa te opresti si sa gandesti! Nu citi mai departe! Gandeste! Fii corect cu tine!
Savureaza fieacare gand si analizeaza.

Primul gand care ti-a venit in minte a fost unul care exprima o stare de multumire sau de nemultumire?

Daca primul tau gand a fost unul care ti-a adus linistea sufleteasca si totusi ai cautat sa vezi daca exista ceva ce poate fi schimbat sau ceva ce poate fi usor modelat, as spune sa te bucuri de aceasta liniste.
Ea poate exprima increderea in tine, in capacitatea ta de a fi independent, de a nu avea asteaptari foarte mari de la cel pe care il iubesti si esti dispus sa daruiesti.

In aceasta perioada exista destul de putine cupluri, relatii care functioneaza pe principiul daruirii.
Noi am invatat sa functionam pe principiul egalitatii, pe principiul fapta si rasplata.

Si totusi, in sala de curs am intalnit singura mamica si singurul tatic din "cariera" mea  care au declarat ca au avut o perioada la primul copil cand gandeau...si ea ne povesteste:
"Simteam ca faceam atat de putine lucruri in casa alaturi cu copilul meu, iar sotul meu il vedeam impovarat si il simteam ca are multe responsabilitati de dus pentru noi familia lui. El lucra de dimineata pana seara"
Privesc nostalgica si imi spun:
"Uaaauuuu!!! Tiparul femeii de astazi care se simte impovarata ca este acasa cu copilasii, ca face aceleasi lucruri zi de zi, ca mancarea trebuie gatita zilnic, ca trebuie sa facem curatenie mereu, ca ai nostri copiii fac imediat dezordine....
Unde este tiparul femeii care imediat dupa nastere se simte inutila, neiubita, neapreciata de sotul sau?
Unde este tiparul femeii care simte ca nu valoreaza daca sta acasa cu copiii si isi doreste sa se reintoarca la munca?
Unde este tiparul femeii vesnic revoltata si pusa pe reprosuri ca nu este sufiecient inteleasa, suficient ajutata, suficient de odihnita, suficient de relaxata, suficient de iubita ....(Mai stiti? Completati voi lista daca simtiti.)

Gandesc toate acestea in timp ce privesc "femeia" din fata mea.
Pot privi numai femeia si atat?
Nu pot! Ea vine intr-un context: familia de baza, respectiv copilaria ei, mediul cultural din care provine, si...cel mai important ea se dezvolta armonios in relatie cu sotul ei alaturi de care cladeste pentru copiii lor.

Privesc sotul, asteptand.
Ce asteptam? Vazand atata daruire si simplitate in sentimentele sotiei sale, atata puritate in simtirea sa, as fi asteptat o dezvinovatire sau poate...o confirmare ca ea are dreptate.
Asteptam sa imi spuna:
" Da, muncesc mult, alerg toata ziua pentru buna stare a familiei si fac asta cu un sentiment de mandrie"

Si...
Surpriza continua:
" Ea crede ca nu face nimic pentru familia ei, iar eu plec de acasa cu sentimentul ca ma desprind de casa de tot ce inseamna familie, educatia fetei si simt ca plec si pierd timpi importanti iar responsabilitatea cea mai mare ii apartine sotiei.
Simt ca plec si ea ramane cu atatea lucruri vitale, esentiale de facut si eu nu o pot ajuta"

As continua acest dialog si as introduce acea fata mirata pe care o trimitem in mesaje.
Am ramas profund impresionata fiindca am intalnit un astfel de cuplu.
Aceasta tipologie de cuplu, as pune-o in rama!
Am apreciat cum fiecare nu se sustrage de la ceea ce au planificat sa faca impreuna pentru bunul mers al relatiei si a familiei.
Am apreciat grija pe care o aveau considerand ca celalalt face mai mult.

De foarte multi ani mamicile se simt impovarate dupa nastere, simt ca a creste un copil este o sarcina care la un moment dat le impovareaza si atunci multe dintre ele dezvolta tristeti dupa nastere, depresii, stima de sine scade foarte mult.
In Romania a fost preluat tiparul egalitatii in drepturi, iar femeia care sta acasa a fost considerata-casnica-fara ocupatie, adesea scris in multe dintre hartoagele pe care le completam.
Expresia aceasta "fara ocupatie" poate avea rezonanta si in mintile sotilor care considera ca a avea o ocupatie in afara casei, ca a avea un program impus, a avea responsabilitatea respectarii unor reguli impuse de un sef sau, de a avea responsabilitatea gestionarii unei echipe, ca sef, poate reprezenta o sarcina grea de dus si adesea impovaratoare.
Intrebarea mea era:
"Care este diferenta intre importanta si impovaratoare?"

Tatici obositi ajung acasa si considera ca a avea un serviciu reprezinta totul fata de activitatea de a sta acasa cu copiii, de a face banala ordine, de a incropi ceva de mancare.
Chiar, ce mare lucru!
Femeile ajung sa creada acest lucru, ba chiar ele au fost educate in acest sens.
Ele au preluat ideea ca a sta acasa este simplu, dar sunt surprinse si afla ca uneori este impovarator fiindca asteptarile le sunt inselate.
Nu-i usor sa stai acasa sa fii responsabila gospodariei, familiei, linistii, fericirii in casa ta.
Femeile mame, imediat dupa nastere, dupa ce depasesc euforia primirii noului venit in familia lor, constata ca nu este atat de usor si...
Ei, sotii...
Nu inteleg!
Ele se simt neintelese!

Acest tipar de mamici ajung sa fie nervoase, sa se comporte cu copiii cateodata dur, sa ridice tonul, sa aplice reguli pe care copilul nu le poate intelege, sa dezvolte obsesii in curatenie, educatia copilului.
Multe dintre mamici se complac in acest tipar fara sa realizeze ca se afla intr-un cerc vicios. Repeta un tipar si abia asteapta sa se reintoarca la serviciu.
Asteapta si nu asteapta. Fiindca am descris numai partea goala a paharului, din pacate, dar nu am spus cine ofera energia pentru a depasi toata aceasta etapa de parintit timpuriu, de invatare a meseriei de mama, de sotie care are si un prunc, de sotie care se ocupa de gospodarie si de sot, de sotie care isi iubeste sotul si imparte iubirea cu copilul.

Descriind cele de mai sus, as spune ca multi dintre tinerii de astazi au schimbat tiparul.
Meseria de mama este inaltatoare.
Meseria de mama este baza educatiei familiei.
Mama casnica ofera dragoste celorlalti daca se simte respectata, iubita si apreciata pentru tot ceea ce face si ce nu face in caminul sau, in educatia copilului sau, copiilor sai.
Meseria de mama a ajuns sa fie ravnita de multe dintre femeile care au repetat tiparul mamelor de zeci de ani.

Puteai face lucrurile diferit?

Cum a fost mai bine?

Demult am aceasta credinta, asa cum spun mereu,
"Nimic nu este intamplator"
Imi vad de viata printre drumuri, scoli...sala de curs, case, casa, parcuri, magazine, biserica...Asta-s eu se pare!
Primesc un telefon seara tarziu, in timp ce eram in parc cu Geo, cel mic.
Oamenii si-ai creat un obicei, eu insami fac asta, seara obisnuiesc sa sun doar daca este urgenta.
Aceasta este si intelegerea mea cu mamele, parintii.

La telefon o persoana necunoscuta, femeie, parea bunica care dorea sa vin cat mai repede acasa la nepotica ei. Nu stia ce fac eu, nu stiu daca avea habar ce inseamna consiliere, IBLC, Lamaze...etc. Aflase ca am fost in casa unui nepot de-al ei, la micuta lor si ca am raspunsuri si solutii pentru copilasi si mamicile care doresc sa alapteze.

Aceasta femeie, bunica m-a lasat pe ganduri.
Am privit experienta ei de mama si m-am raportat la experienta mea, a noastra a multora dintre mamicile care doresc astazi sa faca lucrurile bine pentru copiii lor.
Am invatat sa ascult bunicile fiindca stiu ca ele pot influenta foarte mult tanara familie, direct sau indirect. Intai aflu credintele bunicii si creez o punte de legatura cu ea si apoi ajung si la mama. Am sesizat ca rezultatele cele mai bune in consiliere asa se obtin: cu bunicile care au raspunsurile la propriile nelinisti.

Parea ca doreste sa faca lucrurile foarte bine pentru baiatul ei, implicit pentru nora.
Mi-a povestit experienta ei in alaptare si cum credea si se straduia sa faca tot ce este bine pentru copilul sau. Ea atunci credea ca era bine sa ii dea sa manance la trei ore, credea ca e bine sa aiba un program de masa.
Acele vremuri impuneau foarte multa rigurozitate in multe domenii din viata, drept urmare a adoptat stilul multor mame, acela de a impune multe reguli copilului, din dorinta de a-l proteja.
Mi-am amintit cum o alta mamica imi spunea ca a facut chiar lectiile cu baiatul ei pana tarziu, aproape ca ii scria si problemele, ii citea cartile. O alta imi povestea ca statea dupa copilul ei la baie si cat el era pe toaleta, ea statea langa usa si ii citea lecturile.

Aceasta bunica se intreba daca ar fi putut face lucrurile diferit.
Astazi si-ar fi dorit ca baiatul lor sa fie mai independent si ma intreba daca exista un prag, daca ea a gresit, unde si cand trebuia sa se opreasca.

Cand, in masina, discutia despre alaptare si parintitul timpuriu, a luat aceasta intorsatura, m-am oprit si m-am intrebat:
"De ce aceasta situatie in viata mea? Care este sensul acestei bunici, in acel moment in viata mea de profesionist sau de mamica de baiat de 15 ani si 7 ani?"
Ea a atins o coarda sensibila a sufletului meu, mamica de adolescent de 15 ani.

Si,
Mi-am retinut lacrimile.
Eu, mamica, am simtit framantarile unei bunici, mamica care toata viata a dorit binele copilului si astazi imi spune ca se gandeste ca i-a ingradit libertatea, se gandeste daca i-a influentat personalitatea, daca ar fi trebuit sa faca lucrurile diferit pentru ca astazi baiatul ei sa aiba mai multa liniste sufleteasca. Asa simtea ea.
Ar fi atat de simplu sa cautam greseli, sa le gasim si sa le reparam si sa schimbam, asa cum schimbam clanta la o usa veche...

Orice mama isi doreste tot ce este mai bun pentru copilul sau!
Ea, in acel moment al vietii sale, cand copilul era abia nascut, cand mergea la gradinitia, la liceu, facultate credea ca face tot ce este mai bun pentru el. Ea poate descoperi mai tarziu ca a gresit, poate descoperi ca anumite comportamente ale fiului sau au fost modelate de deciziile pe care mama sa le-a luat cu voie sau fara voie.

O mama se dezvolta intr-un context!
O mama se dezvolta in raport cu credintele care i-au fost inspirate din propria copilarie, din experientele pe care le-a acumulat alaturi de parintii sai, de propria mama.
Ea se dezvolta in raport cu aspiratiile pe care le are copilul din ea despre ce inseamna familie, relatie, aspiratii profesionale, sociale.
O mama nu este numai in raport cu copilul sau, ea are latura sa sociala in care se incadreaza sau nu si atunci parte dintre asteptarile sale, reusitele sau nereusitele sale le poate proiecta cu voia sa sau fara voia sa asupra propriul copil, copii.
O mama, este intai sotie si ea poate fi influentata in relatia cu propriul sau copil de statul de sotie: sotie care se simte iubita sau nu, sotie care se simte respectata sau nu.
O mama isi creste copilul armonios si nu are intrebari de acest gen "Daca fac bine, unde am gresit, cat de mult sa fac sau cat de putin sa fac" daca este in acord cu sotul ei, cu tatal copilului, copiilor sai.

Am folosit termenul "armonios" pentru a descrie armonia din gandirea comuna a cuplului.
Am analizat si alte mame mai in varsta, fiindca imi place sa invat de la altii, la randu-mi, si am vazut si partea plina a paharului.
Ele povestesc ca...
"Asa se facea pe vremea mea" "Se va descurca copilul meu"
Aceste mame nu isi pun intrebari daca au gresit si cu ce au gresit. Ele traiesc impacate cu alegerile facute in anumite etape ale vietii si se iarta pentru alegerile lor fiindca in acele momente au crezut ca fac cel mai bine pentru copiii lor.

Am ajuns la punctul cheie: Asumarea
Atunci cand alegem un anumit mod de a ne creste copiii, analizam si ne asumam ca in acel moment consideram ca este cea mai buna alegere.
Daca mai tarziu am constatat ca am gresit, este impovarator sa traiesti cu sentimentul de vinovatie.
Vinovatia creaza nesiguranta, nesiguranta atrage alte greseli in viata ta si a celorlalti.
Vinovatia atrage boala.
Daca aveti in jurul vostru oameni pe care ii simtiti suferinzi, care au dureri de cap, care par foarte slabi, care vesnic acuza cate un simptom, intrebati-i daca se simt vinovati in vreo privinta si daca puteau face lucrurile diferit.

Imi asum atunci cand fac anumite alegeri.
Ma iert pentru anumite alegeri pe care le-am facut in trecut.
E simplu sa spun "ma iert" ?
Unora le reuseste aceasta formula vindecatoare, fiindca cred in ea, altora nu le reuseste fiindca au preluat ideea ca iertarea vine din partea unei persoane.

Voi povesti cateva cuvinte despre o mamica. Mamica a doi copii. Batrana, se descria ea. 37 ani.
Consiliere in alaptare. Agitatie extrema mama, agitatie baiat la san, agitatie bunica.
Aparent ok. Lactatie. Ritualuri.
Ne indreptam spre casa, in masina. Discutii oarecare, dar extrag o idee. Simt ca exista undeva o teama de a nu-i face rau copilului.
Sesisez "Frica pierderii"
Intreb:
"Cum a aparut sarcina aceasta in viata ta?"
A fost intrebarea cheie care a declansat ceea ce simteam: frica de pierdere a copilului, sentiment acut de vinovatie al mamei.
Sarcina neprogramata. Dorinta de a intrerupe sarcina. Multe ganduri initiale, apoi a acceptat ideea noului copilas care aparea in familia lor.

Azi, traia cu frica de a nu fi pedepsita de Dumnezeu fiindca nu a dorit initial acest copilas.
Aceasta frica o impovara si o supunea greselilor in alaptare, o determina sa fie azi-foarte fericita, apoi tensionata si impovarata cateodata.
Aceasta frica a declansat sentimentul de vinovatie si...
Pentru a avea solutii pentru cresterea celor doi copii, avea nevoie sa nu mai poarte povara vinovatiei care o incorseta, care nu o lasa sa vada solutii, acolo unde poate altii le vedeau, care nu o lasau sa se bucure de maternitate fiindca traia cu frica de a nu gresi, de a nu face ceva care sa declanseze un mecanism prin care ea va fi pedepsita de Dumnezeu.

Stiti ce sentiment am cand descopar astfel de trairi in mame asemeni mie, tie?
Chiar imi vine sa plang si sa imbratisez acea mama, femeie...
"Ai nevoie de iertare." Vinovatia se vindeca cu iertare.

A fi mama
Daca esti mama si esti judecata de altii, poate fi impovarator, se trezesc sentimente de vinovatie.
Daca esti mama si esti propriul tau judecator, povara este si mai mare.

Judecata aspra, naste vinovatie.
Vinovatia, poate aduce nesiguranta sau incrancenare.
Vinovatia aduce boala.
Vinovatia creaza un zid in fata ta si nu poti vedea calea cea mai buna pentru tine si copil.

Vinovatia se vindeca prin iertare. Iertarea de sine, iertarea obtinuta de la ceilalti fata de care simtim ca am gresit, de la Dumnezeu daca avem o relatie cu el.

A fi mama, inseamna asumare.
Azi, nu intamplator luam anumite decizii pentru ei.
Noi avem nevoie sa trecem prin anumite experiente.
Copiii nostri au nevoie sa treaca prin experiente.
Noi suntem azi, ceea ce au sadit parintii nostri in noi cu bune si rele.
Ei vor fi maine, ceea ce sadim azi, cu dragoste in ei, cu bune, chair daca maine se pot dovedi ca au fost rele.

Si, draga bunica,
Nu ai gresit, ai fost mama perfecta pentru copilul tau, tatal nepoatei tale, sot al nurorii tale.
Fiul tau a avut nevoie de aceaste experiente in viata lui pentru ceea ce a devenit si pentru ce va deveni.

Faceti curatenie in sertarele relatiei

Cele doua maini ale familiei: iubirea si respectul

Toata ziua am fost purtata de viata, de cele programate si de cele neprogramate si gandeam care ar putea fi urmatorul articol. Simt ca as spune despre foarte multe lucruri.
Si, iata-ma-s ca ma opresc citind pe grupuri ceea ce au mai scris fetele despre alaptare, mai rasfoiesc incet sa vad ce mai face fiecare.
Cateodata simt ca nu sunt prezenta in social sau nu atat de prezenta pe cat mi-as dori, dar viata imi scoate in cale diferite postari ale diferitelor prietene, mame, cunostinte si aflu. Aflu dintr-o fotografie sau dintr-o postare.
Rasuflu usurata si eliberata ca am facut ordine in toate jucariile lui Geo, (O...de cand imi doream sa fac asta!)
Si ma asez in fata calculatorului.
Citesc si imi cad ochii pe comentariul unei mamici care era suparata de neimplicarea sotului in treburile casei si in cresterea copilasului.
Gandesc si citesc mai departe. Ea avea dreptate. Avea dreptatea ei. Care era dreptatea lui? Vedeam doar un punct de vedere.
De ce oare in ultimii ani nu am avut prilejul sa cunosc cupluri tinere si sa simt ca acest aspect al ordinii este impovarator pentru anumite mame, respectiv femei.
Pana nu demult, vedeam pretutindeni sotii care se plangeau de sotii lor neimplicati, apoi am simtit ca intalnesc alt gen de familii.

Mi-am pus intrebarea ce face diferenta?
Cand un sot isi doreste sa vina intr-o sala de curs, alaturi de alte femei unde se vorbeste despre nastere, presupun ca acest sot deja are un alt fond emotional?
Presupun ca taticii pe care i-am intalnit in maternitate si asista la nasterile sotiilor sau intra in sala de operatie au un alt fond emotional?
Acei tatici care ma poarta cu masina prin Constanta pentru a merge la sotiile lor sa le ajut in alaptare, acei tatici care sunt vizibil ingrijorati si imi cer o multime de detalii in timpul drumului, oare au un alt fond emotional?

Sunt intrebari la care eu nu imi propun sa dau un raspuns ferm.
Pot presupune ca:
Un tatic care a ajuns in sala de curs se autodepaseste, el trece peste ce spun ceilalti barbati, peste parerile lumii, peste parerile incetatenite ale barbatilor care nu au de-a face cu nasterea si alaptarea, fiindca acestea sunt ale femeii.
Tipologia tatalui care nu se implica si nu calca in sala de curs, ar putea fi si pe viitor una care sa se incadreze in tipare comode, unde lucrurile sunt impartite clar intre femeie si barbat?
Acea lege nescrisa: femeia sta acasa si nu face nimic iar barbatul merge la serviciu si este obosit.
Arunc doar provocarea, acest subiect il voi dezvolta alta data:
Uneori este mai comod sa pleci la serviciu?
Uneori a pleca la serviciu si a veni acasa fara sa te implici nu inseamna fuga de responsabilitate, teama de a te implica sau de a lua decizii?

Un tatic care este in sala de curs arata ca ii pasa in principal de sotia sa care trece prin stari speciale si el este alaturi de ea fiindca raspunde nevoii ei si nu a lui. El nu se teme sa fie diferit, sa fie judecat de mediul social. Acestui tatic ii pasa de bebelusul din burtica si ulterior ii va pasa de bebelusii din familia lor.
Acest tatic va uita ca este obosit cand vine de la serviciu si se va implica, se va bucura de timpul petrecut cu sotia sa si cu copilasul sau.
Cateodata este suficient pentru o mamica sa vada cum sotul se bucura impreuna cu copilul si primeste si ea la randu-i o imbratisare de la el.
Acea imbratisare ii va da energie pentru intreaga zi si va avea relaxarea sa nu gandeasca ca este impovarata sa aiba grija de micut, sa faca treburile casnice. Ea se simte iubita, respectata si simte cum copilul lor este iubit.

De asemenea, acei tatici care se autodepasesc si sunt alaturi de sotiile lor in maternitate, simt ca aceasta etapa de devenire este dificila pentru mama si respecta aceasta tranzitie. Ei sunt tatici implicati si mai tarziu.

Revenind la acele mamici care se simt impovarate fiindca nu se simt ajutate...
Zilele trecute in timpul cursului s-a discutat despre egalitatea in drepturi in familie.
O...mi-am spus!
Ce legal suna totul!
Daca gandim ca femeia si barbatul sunt egali si dezvoltam o intreaga filosofie pe aceasta tema, putem fi fericiti in familie, dar ne putem simti si impovarati.
Adesea cuplurile pornesc in familie cu acest principiu si sunt atenti la detalii. Femeia este atenta sa fie respectata si isi va dori respectul. Barbatul isi va dori la randu-i respectul si drepturile care i se cuvin.

Intrebarile mele au fost:
"Care sunt drepturile in familie? Ce reprezinta egalitatea?"

As face intai o mica filosofie despre egalitate.
Nu suntem egali!
Suntem diferiti,
Dar ne completam reciproc oferind iubire si respect.
Daca principiul relatiei este iubirea si respectul atunci egalitatea este anulata sau egalitatea este de la sine inteleasa.

Suntem diferiti.
Femeile instinctiv sunt create sa aiba grija de cuib, sa protejeze puii, sa ii creasca.
Barbatii nu au acest simt, ei sunt programati sa plece in afara cuibului sa aduca "d-ale gurii"
Si analizand cele de mai sus, asta este normalitatea noastra, a femeilor.
Noi ne simtim complete alaturi de pui, in cuibul ordonat, curat, asa cum vreti voi.
Barbatii vor pleca instinctiv din cuib, ei se simt responsabili, simt ca poarta grija sau povara intregii familii.

Asadar,
Egalitate?
Cand iti iubesti sotia si vii de la serviciu, o poti simti impovarata si o ajuti fiindca o respecti si iti pasa.
Cand iti iubesti sotul iar el vine de la serviciu si il vezi obosit, fiindca il respecti si iti pasa, ii acorzi un ragaz pentru odihna.
Principiul egalitatii ar putea sa nasca comparatii:
-eu fac mai mult decat
-daca el nu face nu fac nici eu
-daca el tipa, tip si eu
-daca ea doarme, dorm si eu

Acest principiu daca este urcat pe piedestalul relatiei poate aduce frustrari, de aceea as spune sa daruim noi mai mult. Noi, adica eu-femeia, tu-barbatul.
Nu astepta de la celalalt, ofera tu mai multa iubire, ofera tu mai mult respect.
In acest fel, oferind, vei avea surpriza sa primesti mult mai mult decat te asteptai.
In acest fel se naste iertarea, creste compasiunea iar copiii vostri vor invata ceea ce vad de la voi.

Copilul invata ceea ce vede.
Daca iti doresti ca micutul tau sa fie implicat in treburile casnice, implica-te si tu, cu multa daruire.
Arata ca a face curatenie este un lucru necesar, care nu ne impovareaza. Daca tu vesnic astepti ajutorul de la sotul tau, sotia ta, peste ani vei creste un micut sau un adolescent care va avea acelasi comportament.
Daca iti doresti ca al tau copil sa invete iubirea neconditionata, iertarea, respectul fata de tine, de voi, voi doi tineri parinti, invatati sa claditi de pe acum relatia, fiindca copilul va fi oglinda cuplului vostru si, cel mai adesea, copilul isi va manifesta aceste sentimente fata de voi, parintii lui.

Daca astazi te simti impovarata si simti ca nu mai ai suficiente resurse sa daruiesti iubire sotului tau si nu mai ai putere sa schimbi astazi ceva, zambeste.
Ai putere. Ai energie. Mergi mai departe. Termina ce ti-ai propus si zambeste pentru copilul tau.
Esti modelul lui.
Lasa noaptea sa curga, lasa linistea peste sufletul tau, adu amintirea iubirii care te-a legat initial de sotul, sotia ta si maine, va fi o noua zi in care tu vei simti cum sa rezolvi cu calm, incredere, iubire, intelepciune, ceea ce azi te impovareaza.

Familia este alcatuita din multe sertare.
Este bine sa poti pastra ordinea in toate sertarele prin iubire, respect, iertare.
Daca azi simti ca ai dezordine in multe sertare din viata voastra, daca simti ca el isi poarta propriile sertare ale vietii, ale relatiei cu familia de baza, zambeste, iubeste!
Fa ordine in fiecare sertar pe rand si, iubeste!
Pastreaza ordinea in cele in care crezi ca deja este curat!

Calmul aparent si echilibrul interior

Calmul echilibrat si in interior

In fiecare inceput imi doresc sa fac lucrurile bine si ma depasesc emotiile, acele emotii pe care am invatat sa le controlez, dar care imi dau aerul de retras, de stapan pe mine. Asta simt si atunci cand incep cursurile, cand sunt organizatoarea evenimentelor.

Aerul tacut, zambitor calm ma face defapt sa pot avea control asupra emotiilor si sa constientizez ca eu sunt cea care trebuie sa aduc liniste tuturor, fiindca multi altii au emotii. Am facut acest lucru instinctiv, de mica, apoi am vazut ca este o buna metoda de depasire a situatiei, transformandu-ma in cel care poarta de grija altora, care preia initiativa.

Au fost ani buni cand preluam emotia si agitatia celorlati, reuseam sa vorbesc cu emotii fiindca ma influenta agitatia tuturor, era una negativa. Ma transformam purtata de valurile oamenilor: serviciu, acasa, pe strada, in lumea virtuala, in sala mea de curs, oriunde si realizam ca nu imi placea ceea ce obtineam si atunci am ales sa fiu eu cea care pot sa am mai mult calm decat ceilalti.
Il am?
Una dintre colegele cu care am lucrat, la inceput imi admira calmul, ulterior a sesizat ca am aceleasi emotii pozitive si negative, ca am invatat sa tac si sa afisez un zambet, fiindca aceasta faza de aparenta retragere in fata valurilor care vin, iti creaza o stare de liniste.
Eu spun adesea in timpul cursurilor, un zid prin care nu las sa treaca emotia momentului declansata de cei-cel de langa mine.
In tot acest timp las loc ratiunii sa analizeze,daca aceasta emotie ma afecteaza in actiunile pe care le fac atunci, in acel moment si ulterior pe termen lung.

Afirmatia ei:
"Liliana, nu este atat de calma pe cat pare, ci doar stie sa se controleze foarte mult!" mi-a dat de gandit. Si, da, asa am inceput.

O sa va intrebati de ce scriu astazi despre calm si emotie, fiindca am o emotie teribila cand scriu acum pe acest blog. Daca pana acum stiam exact ca vreau sa scriu, ce vreau sa scriu, cum vreau sa scriu, cui vreau sa scriu, astazi, simt un mare blocaj:
-blocajul de a fi privit, de a nu fi  conform asteptarilor mele si ale celorlalti.
Am ales sa scriu despre ceea ce simt astazi, fiindca experienta de viata mi-a aratat ca este suficient sa incep sa scriu si voi sti ce am de scris, ca este suficient sa vorbesc, atunci cand sunt in public, intr-o situatie noua, la un eveniment, un curs nou, o alta sala de curs, alta conferinta, in fata oamenilor pe care i-am considerat in copilaria mea-autoritati si care mi-au produs mult timp blocaje...si,
Am invatat ca este suficient doar sa incep sa vorbesc si voi sti ce am de spus!
Daca nu imi este conturata ideea, recunosc blocajul si imi revine increderea ca informatia nu o poate lua nimeni, ca oamenii pot gresi, ca am voie sa gresesc.

Diferenta intre oamenii care au dobandit calmul si detasarea in multe situatii din viata este ca:
Au invatat sa se cunoasca pe sine
Au invatat din situatiile negative din viata lor
Au stiut sa taca si sa nu se simta raniti ca au tacut
Au invatat sa se detaseze de sentimentele celuilalt si
Sa inteleaga ce vrea sa transmita un comportament al celui din fata sa

Am studiat calmul si increderea din viata multor oameni.
Calmul poate fi studiat, el poate fi prezent in viata multora, dar el poate naste frustrari si furii cateodata si mai ales, cand ceilalti nu se asteapta.
Acest gen de persoane sunt mult prea rationale, ele au invatat ca a tacea poate fi folositor, pot evita un conflict, pot avea relatii amiabile cu multi oameni, pot manipula oameni.
Acest calm nu este unul constructiv, fiindca trupul are nevoie sa se exprime, calmul ratiunii si reprimarea vesnica a simtirii, implicit a urmatoarelor sentimente: furia, frustrarea, neincrederea, vesnica tristete aduce un dezechilibru interioar care poate naste:
-furia nejustificata fata de situatii si oameni
-ranirea celor din jur
-dorinta vesnica de protectie
-dependenta de ceilalti
-sentimentul inutilitatii
-sentimentul ca nu apartine
-sentimentul ca nu este iubit
-sentimentul ca nu este respectat
Si astfel de persoane poat deveni extrem de autoritare iar altele mereu in retragere.

Si acum, revenind la calm, calmul este  benefic?
Da, te salveaza din multe situatii!
Dar,
Ai nevoie sa vorbesti calm despre ce te deranjeaza
Ai nevoie sa recunosti sentimentele si sa le exprimi fata de tine: sunt furios pentru ca, sunt neputincios pentru ca..
Ai nevoie sa lucrezi calmul pana in interiorul fiecarui muschi al tau, pana in strafundul sufletului tau, al copilariei tale, relatiei actuale, ale celor trecute, fiindca,
Calmul numai ca si carcasa a trupului si carcasa sociala, din dorinta de a evita, aduce cu sine mari explozii interioare si se naste boala, se nasc victime in jurul tau: copilul tau, sotul tau, parintii tai, colegi, sefii.

Calmul cu echilibrul interior aduce armonie in toate celule umane, aduce sanatate fizica si mentala, dar
Avem voie sa plangem
Avem voie sa fim furiosi
Avem voie sa acceptam cu nu suntem atat de buni pe cat ne asteptam sa fim

Am scris acest articol fiindca in urma intalnirii de sambata, am sesizat cum fete aparent calme, care aveau un control teribil al situatiilor au dezvoltat afectiuni ale trupului.
Ceea ce parea in echilibru in exterior, prin acea carcasa a trupului, ascunde si sentimente reprimate.

Cu drag pentru voi doua,
Imi doresc sa pot dezvolta aceasta latura si sa va dau timp de gandire, de analiza prin fiecare articol pe care il voi scrie.

ps. Va intrebati de ce nu scriu despre nastere? Asta va asteptati sa fac...Raspuns: fiindca exersez calmul :) Azi e bine sa fiu caloma si sa tac, mai tarziu ma voi exprima.